Live

Donald Trump îi ceartă pe americani pentru că nu sunt mulțumiți de măsurile sale economice: „Cea mai bună economie din istoria ţării”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump. Foto: Jonathan Ernst via Reuters

Preşedintele american Donald Trump este exasperat de sondaje care arată o nemulţumire tot mai mare a americanilor faţă de politica sa economică şi-a acuză din nou pe predecesorul său democrat Joe Biden de ”dezastrul” inflaţiei pe care i l-a lăsat.

”Când se va spune, în sfârşit că am creat, fără inflaţie, poate cea mai bună economie din istoria ţării noastre? Când vor înţelege oamenii ceea ce se întâmplă?”, şi-a exprimat indignarea locatarul Casei Albe pe reţeaua sa Truth Social, relatează AFP, potrivit news.ro.

El l-a acuzat din nou pe predecesorul său democrat Joe Biden de ”dezastrul” pe care i l-a lăsat în privinţa inflaţiei.

Un sondaj, realizat de către Universitatea din Chicago pentru agenţia de presă The Associated Press (AP) şi publicat joi, arată că doar 31% dintre americani sunt mulţumiţi de politica economică a lui Donald Trump.

Este vorba despre cel mai scăzut nivel - care s-a prăbuşit de la 40% cât era în martie - inclusiv din primul mandat al miliardarului.

„Economie înfloritoare” 

Alţi 68% dintre americani consideră că economia americană o duce rău, arată acest sondaj.

Această nemulţumire intră în coliziune cu peisajul măgulitor prezentat de către şeful statului american.

Donald Trump a fost ales - în mare parte - în baza promisiunilor sale de a lupta împotriva traiului scump.

Republicanul în vârstă de 79 de ani a repetat joi că ”preţurile vor scădea repede” şi a lăudat nivelul ridicat al preţurilor pe piaţa bursieră.

Inflaţia - care a ”explodat” în timpul preşedinţiei lui Joe Biden - a încetinit, mai întâi, după revenirea la putere a lui Donald Trump, în ianuarie, iar începând din aprilie a accelerat.

Ultimele date ale inflaţiei, publicate în septembrie, arătau o creştere a preţurilor cu 2,8% în decurs de un an.

Guvernul nu a prezentat statistici în octombrie, invocând paralizia bugetară din această lună, iar datele din noiembrie sunt aşteptate săptămâna viitoare.

”În ceea ce priveşte costul traiului, toţi indicatorii economici (...) arată că, în ralitate, economia este cea mai bună şi cea mai înfloritoare faţă de toate guvernele precedente”, a dat asigurări joi, într-o conferinţă de presă, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tatăl unui supraviețuitor al accidentului din Timiș a ajuns în România și a descris într-un cuvânt condițiile din spital

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria avertizează: antrenamentele UE în Ucraina ar putea declanșa un război mondial

BNR, anunț despre evoluția inflației din acest an. Ce spune despre creșterea economică

Donald Trump ia în considerare un nou atac major asupra Iranului (Reuters)

Danemarca, „mai optimistă” după discuțiile cu SUA pe tema Groenlandei: „S-a derulat bine, într-o atmosferă constructivă”

Partenerii noștri