Microbuzul implicat în accidentul din județul Timiș, în care au murit șapte suporteri ai echipei PAOK, era închiriat din Grecia și nu era dotat cu sistem de menținere a benzii de circulație, potrivit presei elene, care precizează că o cauză probabilă a tragediei rutiere ar fi fost distragerea atenției șoferului. Unul dintre răniți a declarat că microbiștii greci nu ar fi apelat la un conducător auto profesionist, ci ar fi condus pe rând.
Conform primelor estimări, este exclusă varianta unei defecţiuni mecanice, cum ar fi o pană de cauciuc sau contactul cu o altă mașină înainte de coliziunea cu tirul, au adăugat ziariştii greci, citați de News.ro.
Mărturia unui supraviețuitor
Într-o declaraţie pentru MEGA TV, unul dintre răniţi, citat de protothema.gr, spune că nu şi-a pierdut nicio clipă cunoștința, dar că nu ştie exact ce s-a întâmplat.
„Nu ştiu cu exactitate ce s-a întâmplat, nu eu conduceam”, a declarat acesta, precizând că microbuzul cu care călătoreau fusese închiriat de la o firmă din Edessa (un oraş în nordul Greciei, la aproximativ 90 de kilometri de Salonic - n.r.), cu pasageri luaţi din Salonic şi alte regiuni.
„Eram ca fraţii, eram prieteni foarte apropiaţi”, a mai spus el.
Potrivit aceloraşi declaraţii, suporterii greci nu ar fi apelat la un şofer profesionist, ci ar fi condus pe rând.
Ipoteza distragerii atenției
Deşi autorităţile analizează mai multe scenarii posibile privind cauzele tragediei din Timiş care au dus la moartea a şapte suporteri ai echipei PAOK, la acest moment, cea mai probabilă este distragerea atenţiei şoferului, care s-ar fi putut produce şi din cauza comportamentului pasagerilor, relatează cnn.gr.
În schimb, precizează sursa citată, conform primelor estimări, este exclusă posibilitatea unei defecţiuni mecanice, precum o pană de cauciuc sau contactul cu un alt vehicul înainte de coliziunea cu tirul.
Aceeaşi sursă menţionează, citându-l pe avocatul companiei de închirieri auto din Edessa, că autovehiculul (n. red. marca Peugeot) nu avea sistem de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie. Potrivit avocatului citat, vehiculul a fost fabricat în 2017, într-o perioadă în care sistemul de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie nu era echipament obligatoriu pentru maşinile noi în Uniunea Europeană. Astfel, această declaraţie contrazice afirmaţiile iniţiale potrivit cărora volanul maşinii s-ar fi blocat din cauza sistemului lane assist.
În acelaşi timp, notează jurnaliştii greci, au fost luate în considerare şi cauze externe, cum ar fi vântul puternic sau ceaţa care s-ar fi înregistrat în zonă şi care ar fi putut afecta traiectoria maşinii sau capacitatea vizuală a şoferului.
Rezultatele analizelor toxicologice
Analizele făcute de anchetatori au arătat că şoferul grec al microbuzului implicat în accidentul rutier din Timiş, în care şapte oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi, consumase cannabis şi cocaină, dar şi alcool. Expertiza tehnică cu privire la o eventuală blocare a volanului în timpul depăşirii nu s-a finalizat.
„Dosarul este instrumentat de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, Biroul Rutier, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârştirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. În cauză a fost întocmit un buletin de analiză toxicologică de către IML Timişoara, pentru a se determina prezenţa substanţelor psihoactive în sânge, în ceea ce priveşte pe conducătorul autovehiculului. Rezultatul acestuia a confirmat prezenţa în sânge a două substenţe psihoactive, respectiv cannabis şi cocaină. De asemenea, a fost confirmată şi prezenţa alcoolului”, a declarat Bertha Serena Constantinescu, purtător de cuvând al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Potrivit acesteia, la locul accidentului au fost găsite şi pliculeţe cu substanţe susceptibile de fi psihoactive, dar în acest caz nu au sosit rezultatele oficiale ale testelor.
În ceea ce priveşte informaţiile potrivit cărora maşina ar fi avut o problemă tehnică, iar în timpul depăşirii s-ar fi blocat volanul, anchetatorii spun că nu se pot încă pronunţa.
Situația supraviețuitorilor și repatrierea victimelor
Doi dintre cei trei supravieţuitori ai accidentului de lângă Lugoj au fost duşi la Salonic, cu un avion medical aparţinând Ministerului grec al Sănătăţii. Unul dintre ei va fi internat în spital, iar celălalt va merge acasă.
Cel de-al treilea rănit a rămas internat la Timişoara, după ce în cursul nopţii a fost operat.
Trupurile neînsufleţite ale celor şapte microbişti care au murit în accidentul de marţi de lângă Lugoj au fost repatriate joi cu un avion militar. O slujbă religioasă a fost oficiată de către IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, la salonul oficial din cadrul Aeroportului Timişoara.
Editor : Ana Petrescu