Live

SUA și Iran au reluat negocierile în Oman privind programul nuclear al Teheranului. Care au fost concluziile întâlnirii și ce urmează

Data publicării:
În ciuda mai multor încercări de a reface acordul nuclear din care Trump a retras SUA în 2018, toate eforturile au eșuat. Foto: Profimedia Images

Iranul și Statele Unite au reluat vineri, în Oman, negocieri indirecte pe care Teheranul dorește să le limiteze strict la programul său nuclear. Discuțiile au intrat deja în „faza a doua”, potrivit autorităților iraniene, în timp ce Washingtonul păstrează amenințarea unei acțiuni militare în cazul eșecului diplomației, anunță Reuters.

Primele discuții după atacurile din iunie

Iranul și Statele Unite au angajat vineri, în Sultanatul Oman, negocieri indirecte mediate de autoritățile omaneze. Potrivit Televiziunii de stat iraniene, discuțiile au loc prin intermediul ministrului de Externe al Omanului, Badr al-Busaidi, între șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, și emisarul special al președintelui american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

Guvernul iranian a anunțat pe platforma X că negocierile au intrat deja în „faza a doua”, iar ministrul omanez a calificat discuțiile drept „cruciale”.

Aceste negocieri sunt primele contacte diplomatice de acest tip după atacurile lansate în iunie de Statele Unite asupra unor instalații nucleare iraniene, în timpul așa-numitului „Război de 12 Zile”, declanșat de Israel prin lovituri aeriene pe teritoriul Iranului.

Reluarea dialogului survine într-un context regional extrem de tensionat, după ce președintele american Donald Trump a desfășurat importante forțe militare în Orientul Mijlociu și după reprimarea sângeroasă, la începutul lunii ianuarie, a unei ample contestări interne a regimului iranian.

Teheranul insistă ca negocierile să se limiteze exclusiv la programul nuclear iranian, cu obiectivul ridicării sancțiunilor internaționale care afectează grav economia țării.

Presiuni și avertismente din partea Washingtonului

În schimb, Statele Unite și-au exprimat dorința de a extinde discuțiile la alte subiecte sensibile, precum sprijinul Iranului pentru diverse grupări armate ostile Israelului și programul iranian de rachete balistice.

„Iranul este pregătit să-și apere suveranitatea și securitatea națională împotriva oricărei exigențe excesive sau a oricărei tentative de aventurism”, a avertizat Abbas Araghchi în cadrul întâlnirii sale cu omologul său omanez.

Președintele Donald Trump a reiterat în ultimele zile că obiectivul său este eliminarea completă a capacităților nucleare ale Iranului. Casa Albă a subliniat că președintele este hotărât să acționeze dacă diplomația eșuează.

„Președintele a fost foarte clar: vrea o capacitate nucleară zero”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, amintind că Trump este „comandantul-șef al celei mai puternice armate din istorie”.

Un drum diplomatic incert

China a anunțat, într-un comunicat publicat înainte de deschiderea negocierilor, că susține Iranul în apărarea „intereselor sale legitime” și împotriva „intimidării”.

De partea sa, Teheranul avertizează că va riposta împotriva bazelor americane din Orientul Mijlociu în cazul unui atac. „Suntem pregătiți să ne apărăm, iar președintelui american îi revine alegerea între compromis și război”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei iraniene, generalul Mohammad Akraminia, subliniind că Iranul are un acces „facil” la bazele americane din Golful Persic.

Occidentul și Israelul acuză Iranul că urmărește să se doteze cu arma nucleară, acuzație respinsă de Teheran, care susține că programul său nuclear are exclusiv scopuri civile.

Negocierile anterioare, desfășurate tot în Oman în primăvară, au fost suspendate din cauza conflictului regional și s-au blocat în special pe tema îmbogățirii uraniului. Potrivit unor analiști ai Institutul pentru Studiul Războiului, „inflexibilitatea Iranului față de cererile Statelor Unite reduce șansele unei soluții diplomatice”.

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA au lovit Iranul cu noi sancțiuni, la câteva ore după prima rundă de negocieri. Care sunt obiectivele lui Donald Trump

Un nou apel al ambasadei virtuale SUA către cetățenii americani: „Părăsiți imediat Iranul”

Dosarul nuclear iranian și arsenalul balistic: problemele care complică revenirea la acord. Negocieri cu miză uriașă pentru SUA

Trump nu exclude noi atacuri aeriene ale SUA asupra Iranului: „Am auzit că Teheranul încearcă să reia programul nuclear”

Partenerii noștri