Live

Aleksandar Vucic, sceptic privind o aderare rapidă la UE a țărilor candidate. Declarația președintelui Serbiei

Data publicării:
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic / Getty Images

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi-a exprimat marţi scepticismul în ce priveşte o extindere rapidă a Uniunii Europene, afirmând că nu este optimist că noii candidaţi - inclusiv Serbia - vor adera la blocul comunitar în viitorul apropiat, transmite Reuters.

Vorbind în cadrul unei conferinţe a ţărilor candidate la UE, Vucic a declarat că, deşi parcursul european rămâne cea mai bună opţiune pentru Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, o extindere majoră a blocului nu este de aşteptat prea curând.

„Nu trebuie să ne aşteptăm la miracole sau la extinderi majore ale UE în anii ce urmează”, a spus Vucic.

Regiunea Balcanilor de Vest cuprinde Serbia, Albania, Muntenegru, Bosnia, Macedonia de Nord şi Kosovo, toate aspirând să adere la UE.

Doar Muntenegru speră să adere la UE până în 2028, iar Albania şi-a accelerat, de asemenea, demersurile de aderare. Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia şi Kosovo sunt în urmă în acest proces, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Ruslan Stefanciuk, preşedintele parlamentului ucrainean - care găzduieşte evenimentul împreună cu omoloaga sa sârbă, Ana Brnabic - a declarat că UE ar trebui să accelereze procesul de aderare pentru a contracara politicile agresive ale Rusiei.

„Noul val de extindere trebuie să fie cât mai amplu şi mai puternic posibil, astfel încât procesul de creare a Europei să poată fi, în sfârşit, finalizat - o Europă unită şi indivizibilă, o Europă puternică şi invulnerabilă”, a afirmat el.

Ucraina a demarat luna trecută prima etapă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană; deşi Kievul beneficiază de un sprijin puternic din partea guvernelor europene pentru reformele sale, diplomaţii anticipează că procesul de aderare va fi complex şi de durată.

Belgradul susţine integritatea teritorială a Ucrainei şi a condamnat invazia rusă, în timp ce Kievul refuză să recunoască independenţa declarată în 2008 de Kosovo, fosta provincie sudică a Serbiei, aminteşte Reuters.

Serbia îşi menţine de asemenea legăturile cu Rusia, însă relaţiile s-au deteriorat după ce Moscova a criticat anul trecut Serbia pentru vânzările de muniţie către Ucraina. Totodată, Vucic s-a întâlnit în repetate rânduri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a participat, anul trecut, la o conferinţă desfăşurată la Odesa.

La rândul lor, atât Republica Moldova, cât şi Georgia aspiră să adere la UE, amândouă primind statutul de ţară candidată în iunie 2022, pe fondul invaziei ruse în Ucraina.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO În Ungaria, jucătorii de la Universitatea Craiova au oferit imaginile serii în Europa, în fața bielorușilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce îl obligă pe Aleksandar Vucic să demisioneze din funcția de președinte al Serbiei și care sunt planurile sale

Continuă protestele în Serbia, chiar și după ce preşedintele Aleksandar Vucic și-a anunţat demisia

O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată

Aleksandar Vucic anunţă că va demisiona în câteva săptămâni. Ce urmează în Serbia după plecarea președintelui

Partenerii noștri