Avioane NATO au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Letoniei dinspre Rusia
Avioane NATO au doborât luni o dronă care a intrat în spațiul aerian al Letoniei dinspre Rusia, după ce autoritățile au emis avertizări pentru locuitorii din estul țării să se adăpostească. Originea aparatului de zbor nu a fost stabilită imediat.
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât luni o dronă care a pătruns în spațiul aerian al Letoniei dinspre Rusia, a anunțat armata statului baltic.
Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de evenimente de securitate produse de-a lungul regiunilor de la granița estică a Europei, notează TVP World. Originea dronei nu a fost stabilită imediat.
În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat atacurile cu drone cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, inclusiv în zona Mării Baltice, unde mai multe drone militare ucrainene au pătruns accidental în spațiul aerian al Finlandei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei.
„Avioanele de vânătoare aliate au doborât cu succes o dronă care a intrat în spațiul aerian al Letoniei!”, a transmis armata letonă într-o postare pe platforma X.
Latvijas gaisa telpā sabiedroto iznīcinātaji sekmīgi notriec gaisa telpā ielidojošo dronu! 🇫🇷🤝🏻🇱🇻
— NBS (@Latvijas_armija) June 8, 2026
Autoritățile avertizaseră anterior, luni, populația din regiunile estice ale Letoniei să se adăpostească în interior din cauza amenințării. Alerta a fost ridicată după ce drona a fost doborâtă, a precizat armata.
Dronele militare care pătrund în spațiul aerian al statelor vecine Rusiei alimentează temerile că războiul din Ucraina s-ar putea extinde dincolo de granițele nordice ale NATO. În luna mai, un pilot român care participa la misiunea NATO de poliție aeriană în regiunea baltică a doborât cu un avion F-16 o dronă suspectată că provenea din Ucraina, deasupra Estoniei.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News