Cine este generalul Carsten Breuer, ales viitorul preşedinte al Comitetului Militar al NATO

Data publicării:
Carsten Breuer, șeful armatei germane.
Carsten Breuer, șeful armatei germane. Foto: Profimedia

Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat, sâmbătă, preşedinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcţie la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunţat Ministerul german al Apărării. Breuer va avea o „linie clară” cu privire la modul de a face faţă „ameninţării în creştere” din partea Rusiei, precizează sursa citată, potrivit AFP.

„Şefii de Stat Major din ţările membre ale NATO l-au ales astăzi pe inspectorul general al Bundeswehr-ului, generalul Carsten Breuer, în funcţia de viitor preşedinte al Comitetului Militar al NATO”, a transmis într-un comunicat Ministerul german al Apărării, citat de Agerpres.

Ales pentru un mandat de trei ani, acest consilier militar al secretarului general al NATO, în prezent Mark Rutte, este în mod tradiţional un european sau un canadian, în timp ce Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) este întotdeauna un american, numit de preşedintele SUA.

La conducerea celei mai înalte instanţe militare a NATO generalul Breuer va avea ca mandat „o linie clară: ameninţarea, provenită în principal din partea Rusiei, este în creştere”, a comentat în acelaşi comunicat ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Europenii „vor trebui să se implice şi mai mult în propria lor securitate şi în descurajarea convenţională, în timp ce Statele Unite îşi vor extinde atenţia către alte regiuni”, a adăugat el.

Sub presiunea preşedintelui american Donald Trump, care doreşte să axeze resursele militare americane către alte regiuni ale lumii decât Europa, în special pe fondul rivalităţii cu China, mai multe ţări europene, inclusiv Germania, şi-au crescut bugetele militare, iar statele membre ale NATO au acceptat în 2025 obiectivul de a aloca 5% din PIB-ul pentru apărare, urmând să crească astfel acest buget în mod progresiv până în 2035.

Alegerea generalului Breuer este „de asemenea un semn al încrederii faţă de Germania şi o recunoaştere a numeroaselor măsuri întreprinse de Germania pentru a consolida Alianţa”, consideră ministrul Boris Pistorius.

Devenită principalul contributor european în ajutorul financiar şi militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, Germania se vede în prima linie în confruntarea cu Moscova, pe care o acuză de numeroase „atacuri hibride”, inclusiv acte de spionaj, sabotaj şi atacuri cibernetice.

Tot sâmbătă, fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi lider al partidului de guvernământ Rusia Unită, i-a acuzat pe susţinătorii europeni ai Kievului că duc "un război direct împotriva Rusiei" prin sprijinul lor pentru Ucraina.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
În acest apartament imagina crimele. Fosta locuință a Agathei Christie este scoasă la vânzare pentru o sumă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Noi detalii în cazul camerelor ascunse în prizele unei cabane din Sibiu, descoperite de o creatoare de...
Newsweek
Vârsta de pensionare trebuie să crească pentru că speranța de viață e mai mare. Prevederea, în legea pensiilor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...