Live

Comisia Europeană vrea negocieri cât mai rapide pentru aderarea Ucrainei la UE

Data publicării:
Președintele Ucrainei. Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

În raportul anual privind extinderea UE, Comisia Europeană a apreciat miercuri că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE „cât mai curând posibil” în 2025. Ar urma să avanseze tratativele în domenii cum ar fi justiţia, reglementările financiare şi drepturile fundamentale.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a spus că Ucraina „a continuat să promoveze reforme-cheie, deşi luptă într-un război brutal de agresiune”.

Aderarea la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Ucraina, susţinută puternic de preşedintele Volodimir Zelenski după ce ţara a fost invadată de forţele ruse în februarie 2022. Negocierile au început în iunie, relatează DPA, citată de Agerpres.

Procesul de negociere este îndelungat şi complicat, necesitând ani de schimbări în administraţie, legislaţie şi economie până când statul candidat îndeplineşte standardele UE.

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii; dpa reaminteşte situaţia Turciei, cu care negocierile au început în 2005, însă sunt blocate de multă vreme. În raportul prezentat miercuri, Comisia nu a indicat existenţa vreunui progres, deşi a remarcat o „reangajare treptată”.

Aşa cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei, unde recentele alegeri au avut loc, conform observaţiilor Comisiei, într-un „mediu tensionat şi foarte polarizat”. Negocierile cu Georgia sunt suspendate din iunie, când guvernul de la Tbilisi a impus o lege împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi de presă finanţate din străinătate. Legislaţia respectivă, asemănătoare cu cea din Rusia, obligă structurile din mass-media şi societatea civilă să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă primesc din afara ţării mai mult de 20% din fonduri.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a anexat de facto Belarusul, arată o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului

Cel puțin 12 morți în Ucraina. O dronă rusească a lovit un autobuz în regiunea Dnipropetrovsk

Elon Musk afirmă că au funcționat „măsurile luate” pentru a împiedica Rusia să folosească rețeaua Starlink

Volodimir Zelenski a anunțat când vor avea loc următoarele negocieri Ucraina - SUA - Rusia: „Datele au fost stabilite”

Partenerii noștri