Live

Frans Timmermans candidează pentru președinția Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
Frans Timmermans vrea să fie președintele Comisiei Europene Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, îşi doreşte să conducă executivul european, după ce expiră mandatul lui Jean-Claude Juncker. Fostul ministru de externe olandez şi-a anunțat intenţia în oraşul său natal, pregătindu-şi astfel terenul pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

„Mi-aş dori ca în următorul mandat să fiu preşedinte al Comisiei Europene. Ca să realizez asta, mi-ar plăcea să fiu candidat şi să conduc social-democraţii în Europa. Şi sper să obţin sprijinul tuturor partidelor social-democrate din Europa şi să facem o campanie frumoasă şi optimistă”, a declarat Frans Timmermans, care provine din familia socialiștilor europeni.

Considerat mâna dreaptă a actualului preşedinte al Comsiei încă de la preluarea mandatului, în 2014, Frans Timmermans este responsabil de problemele legate de statul de drept, iar în această calitate a fost foarte activ în controversele privind justiţia din România.

Citiți și: 

Ultimatum de la Timmermans pentru Dăncilă. Premierul trebuie să răspundă la 18 întrebări

Timmermans, avertisment dur: Dacă la Comisie trebuie să fim extrem de brutali pentru evaluare, o vom face

Timmermans: CE face apel la România să pună procesul de reformă a legilor justiției pe făgașul normal

Pentru funcția pe care și-o dorește, aceea de președinte al Comisiei Europene, va avea un candidat redutabil - conservatorul german Manfred Weber, care și el aspiră să devină viitorul preşedinte al Comisiei Europene.

Citiți și:  Renate Weber despre Manfred Weber: „Această persoană are un caracter oribil”

Cancelarul Angela Merkel și-ar ca un german să fie următorul preşedinte al Comisiei Europene anul viitor, renunţând pentru aceasta la pretenţiile asupra Băncii Centrale Europene, a scris presa germană.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul comisar al UE, Frans Timmermans, a fost amenințat de indivizi mascați la o terasă din Amsterdam. Poliția olandeză a intervenit

Campanie la Bruxelles pentru interzicerea PFAS: ONG-urile de mediu au identificat substanțe toxice în sângele politicienilor UE

Liderul de extremă dreapta Geert Wilders a câștigat detașat alegerile în Olanda. „Vom guverna”

„Trump din Olanda”, aproape de victorie la alegeri. Extrema dreaptă e pe primul loc în exit-poll

Partenerii noștri