Kremlinul contestă un raport american care estimează la 1,2 milioane de victime pierderile Rusiei în Ucraina: „Date neveridice”
Kremlinul a respins miercuri un raport al think-tank-ului american Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), conform căruia Rusia a înregistrat aproape 1,2 milioane de victime, între care 325.000 de morţi, în războiul din Ucraina, apreciind că astfel de rapoarte nu ar trebui considerate fiabile, relatează EFE.
„Nu cred că astfel de rapoarte pot sau ar trebui considerate informaţii veridice”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale zilnice de presă.
El a îndemnat totodată presa să „se bazeze pe informaţiile furnizate prin canalele oficiale ale Ministerului Apărării”, care - notează EFE - nu a publicat nicio cifră pe această temă după ce a raportat 5937 de decese în septembrie 2022.
Conform think-tank-ului american, din februarie 2022, forţele ruse au suferit aproape 1,2 milioane de victime, „mai mult decât orice altă putere în orice campanie de la al doilea război mondial încoace”, iar „în acest ritm, victimele combinate ruse şi ucrainene ar putea ajunge la 2 milioane până în primăvara” acestui an.
Rusia a suferit „mai multe pierderi decât orice altă putere majoră în orice război de după al Doilea Război Mondial”, potrivit raportului CSIS, care afirmă că Moscova a plătit un preț foarte mare pentru câștiguri teritoriale limitate, pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește în al patrulea an.
În timp ce președintele rus Vladimir Putin a afirmat în repetate rânduri că forțele sale au preluat inițiativa pe câmpul de luptă, CSIS concluzionează că avansul Rusiei a fost lent și dificil, chiar și după ani de luptă.
În apropiere de Pokrovsk, cea mai fierbinte zonă a liniei frontului pe tot parcursul anului 2025, forțele ruse au avansat cu o viteză medie de numai 70 de metri pe zi – un ritm mai lent decât chiar și unele dintre cele mai sângeroase bătălii din secolul trecut.
În ansamblu, forțele ruse au câștigat mai puțin de 1,5% din teritoriul ucrainean de la începutul anului 2024, evidențiind ceea ce raportul descrie drept „natura uzantă a războiului”, care a fost marcată de pierderi masive de personal și echipamente, dar de câștiguri limitate pe câmpul de luptă.
Editor : C.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News