Nicușor Dan, mesaj de felicitare pentru Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând pe președintă în România”
Președintele Nicușor Dan a publicat luni dimineața, 2 noiembrie, un mesaj de felicitare adresat Ilianei Iotova cu ocazia alegerii în funcția de președinte al Bulgariei. Șeful statului a afirmat că așteaptă „cu nerăbdare” să continue colaborarea și „să aprofundăm cooperarea dintre țările noastre”.
„Felicitări IlianaIotova pentru alegerea sa în funcția de președinte al Bulgariei! Aștept cu nerăbdare să continuăm colaborarea strânsă și să aprofundăm cooperarea dintre țările noastre.
În calitate de vecini, parteneri ai UE și aliați NATO, putem face multe împreună pentru securitatea și dezvoltarea regiunii noastre, începând cu Marea Neagră. Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând pe președinta Iotova în România”, a scris președintele pe X.
Congratulations to @IlianaIotova on her election as President of Bulgaria! I look forward to continuing our close work together and to deepening cooperation between our countries. As neighbours, EU partners and NATO allies, there is much we can do together for the security and development of our region, starting with the Black Sea. I look forward to welcoming President Iotova to Romania soon.
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) November 2, 2026
Iliana Iotova, susținută de fostul președinte bulgar Rumen Radev, considerat apropiat de Kremlin, este pe cale să devină prima femeie aleasă în funcția de președinte al țării. După victorie, Radev a declarat că bulgarii au ales „viitorul”, în timp ce Iotova i-a mulțumit pentru sprijin, afirmând că nu ar fi reușit fără el.
Andrei Ghiurov a declarat, duminică seară, recunoscându-şi înfrângerea, că societatea bulgară trebuie să caute unitatea, nu diviziunea, subliniind totodată că responsabilitatea sa politică va continua.
Citește și:
Editor : A.M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News