O nouă lovitură pentru Putin. UE poate îngheța activele rușilor care sunt supuși sancțiunilor
Uniunea Europeană poate îngheța activele asociate cetățenilor ruși împotriva cărora au fost impuse sancțiuni în legătură cu conflictul din Ucraina, chiar dacă aceste active sunt administrate de un trust și nu există o legătură juridică directă cu persoanele fizice vizate de sancțiuni. Potrivit Reuters, o astfel de decizie a fost luată joi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea a declarat că activele pot fi înghețate și dacă sunt doar indirect legate de o persoană fizică inclusă pe lista sancțiunilor. În acest context, conceptele de proprietate și control trebuie să acopere toate formele de putere sau influență asupra activelor, chiar și în absența unei legături juridice între acestea și partea interesată.
Curtea a subliniat, de asemenea, că acest lucru servește scopului înghețării activelor și al limitării oricăror tranzacții care ar putea fi efectuate cu acestea. În același timp, orice eludare a sancțiunilor trebuie, de asemenea, prevenită, se menționează în hotărârea Curții.
Decizia instanței se referă la trei cauze trimise de o instanță italiană. Aceste cauze se refereau la confiscarea de către autoritățile italiene a unor societăți și a unui iaht, înregistrate prin structuri complexe de proprietate care implicau trusturi, dar care aparțineau de fapt unor cetățeni ruși incluși pe listele de sancțiuni ale UE.
Companiile au contestat înghețarea acestor active, susținând că persoanele vizate de sancțiuni nu dețineau controlul asupra acestora. Instanța a respins acțiunea și a hotărât că concluzia privind existența unor indicii de proprietate sau control poate fi trasă și pe baza circumstanțelor sau a analizei structurilor juridice.
Editor : A.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News