Live

Serghei Şoigu face o vizită în Coreea de Nord. Ce aspecte strategice va discuta cu liderul Kim Jong-un

Data publicării:
Serghei Șoigu, Secretarul Consiliului de securitate a Rusiei. Foto: Profimedia

Secretarul Consiliului de Securitate rus Serghei Şoigu a sosit miercuri la Phenian pentru o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong Un şi pentru a discuta despre parteneriatul între cele două ţări care s-au apropiat pe fondul ofensivei ruse în Ucraina, au anunţat miercuri agenţiile de presă ruse, citate de AFP, anunță Agerpres.

Discuţiile ar urma să vizeze punerea în aplicare a unor clauze ale tratatului de parteneriat strategic global între Federaţia Rusă şi RGDC (Republica Populară Democrată Coreea), precum şi comemorarea combatanţilor coreeni care au participat la eliberarea regiunii Kurskce se învecinează cu Ucraina, potrivit agenţiei RIA Novosti care citează serviciul de presă al Consiliului de Securitate rus.

Vizita în Coreea de Nord a înaltului oficial rus, fost ministru al Apărării, ilustrează apropierea accelerată între Moscova şi Phenian. Precedenta deplasare a lui Serghei Şoigu în această ţară vecină Rusiei data din martie.

Moscova şi Phenian şi-au întărit cooperarea militară în ultimii ani, Coreea de Nord furnizând arme şi trupe pentru a susţine războiul Rusiei contra Ucrainei.

De asemenea, Coreea de Nord a trimis mii de soldaţi pentru a ajuta trupele ruse să recucerească regiunea Kursk aflată parţial sub controlul Ucrainei.

Cele două ţări au semnat un acord de apărare reciprocă în timpul unei rare vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, anul trecut.

În aprilie, Phenianul a confirmat pentru prima dată că a desfăşurat trupe pe frontul din Ucraina în susţinerea armatei ruse.

Citește și

Şoigu laudă armele ruseşti și spune că vor fi la mare căutare după războiul din Ucraina. „Oamenii vor sta la cozi lungi”

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un înalt oficial din Coreea de Nord a fost demis pentru că „a jefuit fondurile statului” și „le-a risipit într-o viaţă desfrânată”

Două explozii la Damasc, lângă hotelul unde a fost cazat președintele Franței, Emmanuel Macron, aflat în vizită de stat

Coreea de Nord a lansat o rachetă de croazieră de pe o navă de război. Kim Jong Un, prezent la eveniment

„Un efort deliberat de a pregăti poporul”. Aparițiile fiicei adolescente a lui Kim Jong Un alimentează speculațiile privind succesiunea

Partenerii noștri