Live

Ungaria acordă licenţă pentru construirea a două noi reactoare rusești la centrala nucleară de la Paks

Data publicării:
Centrala nucleară din Ungaria a fost construită în anii 1980, cu tehnologie rusească. Foto: Profimedia

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licenţă de construcţie pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks. Reactoarele sunt construite cu tehnologie rusească, de grupul Rosatom.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei.

În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

În pofida întârzierilor semnificative, contractul acordat fără licitaţie grupului rus de stat Rosatom este dat ca exemplu al legăturilor strânse dintre premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Iniţial, proiectul a fost întârziat de o procedură îndelungată de evaluare derulată de Uniunea Europeană şi concentrată pe modalitatea de finanţare.

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a anunţat joi seara pe site-ul său că actuala centrală nucleară de doi Gigawaţi de la Paks poate fi extinsă cu două noi reactoare, în aşteptarea noilor licenţe.

Energia nucleară nu este supusă sancţiunilor UE.

Planurile pentru cele două noi reactoare nucleare servesc intereselor strategice ale Ungariei, a afirmat în mai ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, după întâlnirea cu conducerea Rosatom.

Conform acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Show la TV în Italia! Cristi Chivu l-a văzut în studio și i-a zis direct: ”Poți s-o spui în română?”. Au urmat hohote de râs

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lavrov spune că a venit momentul unor discuţii cu SUA și lansează săgeți spre NATO: „Nu este în cea mai bună formă”

Casa Albă a prelungit cu încă o lună exceptarea de la sancțiuni a petrolului rusesc

Atuul pe care Rusia l-a recâștigat în relația cu China: Cum l-a ajutat războiul din Iran pe Putin să nu devină vasalul lui Xi Jinping

Generaţia propagandei TikTok: Tineri influenceri formaţi de Kremlin pentru a răspândi valorile Rusiei pe reţelele sociale

Partenerii noștri