Val de înjunghieri în Marea Britanie. Majoritatea sunt comise de adolescenți
Un val de înjunghieri căruia poliţia pare că nu îi face faţă, şochează britanicii. Cele mai multe sunt crime comise de adolescenţi, reglări de conturi între bande rivale sau pur şi simplu acte de teribilism. Doar la Londra, nouă oameni au fost înjunghiaţi în ultimele două săptămâni, iar la Birmingham trei adolescenţi au avut aceeaşi soartă.
NATO, în alertă după ce un submarin nuclear rusesc s-a apropiat de o zonă strategică de lângă Groenlanda
Regele Charles, apel la reconciliere și unitate în mesajul său de Crăciun: „Lumea noastră pare să se învârtă din ce în ce mai repede”
Președintele Nicușor Dan a fost primit de Regele Charles la Palatul Buckingham
Românii din Londra l-au așteptat pe președinte în curtea ambasadei: „Nicușoare, nu mai sta, apără Justiția”. Ce le-a transmis oamenilor
Regele Charles, anunț despre tratamentul pe care-l ia împotriva cancerului: „Poate fi copleșitor”
Volodimir Zelenski, întâlnire cu regele Charles al III-lea la Windsor
Triadă de ambasadori la Moscova. Franța, Germania și UK au avertizat Kremlinul că NATO e pregătită să doboare avioanele rusești
Români, suspectați de fraudarea sistemului britanic de împrumuturi universitare cu sute de milioane de lire sterline
Volodimir Zelenski, primit cu căldură la Londra: Suntem alături de Ucraina
Jodie Chesney, o fată de 17 ani a fost înjughiată la Londra vinerea trecută când se plimba într-un parc şi a murit pe drum spre spital. Presupusul ucigaş este un tânăr de 20 de ani, care a apărut deja în faţa judecătorilor, şi pentru care tatăl adolescentei are un mesaj emoţionant.
„Nu o să ştii niciodată câtă durere ai adus şi câtă frumuseţe ai răpit. Nu ar fi făcut nimic ca să merite asta”, spune Peter Chesney, tatăl victimei.
La fel ca acest bărbat, sute de părinţi îşi plâng copiii ucişi de criminalii care de multe ori sunt tot adolescenţi. În faţa valului de violenţe, ministrul britanic de interne este siderat.
„Anul trecut, 726 de oameni au fost ucişi în Marea Britanie. 285 dintre aceştia au fost ucişi cu un cuţit sau cu o armă ascuţită. Este cel mai mare număr de când au început înregistrările”, declară Sajid Javid, ministrul britanic de Interne.
Cel puţin 39 de oameni au fost înjunghiaţi doar de la începutul anului. Politicienii arată cu degetul şi spre premierul Theresa May, prea ocupată cu Brexitul ca să se mai ocupe serios şi de această problemă. Măsurile de protecţie vin, mai degrabă, din mediul privat. Un mare lanţ de magazine a anunţat că nu mai vinde cuţite fără ambalaj, iar multe altele îşi securizează raioanele cu ustensile de bucărie. Impresionaţi de valul de tragedii, actorul Idris Elba, declarat anul trecut cel mai sexi bărbat din lume, a început o campanie de sensibilizare.
„Pentru că, dacă înjunghii pe altcineva, îţi înjunghii viitorul. Devii un criminal şi mergi la închisoare! Puneţi cuţitele jos, este o prostie”, afirmă Idris Elba, actor.
Idris Elba a făcut apel la toate vedetele britanice să posteze mesaje asemănătoare, în speranţa că vor potoli tinerii teribilişti.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News