OCDE avertizează: numărul cazurilor de cancer este în creștere în UE. Cifrele care-i îngrijorează pe medici

Data publicării:
Breast cancer diagnosis, conceptual image
Foto: Profimedia

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat luni asupra creşterii cu circa 30% a diagnosticelor de cancer în UE în mai puţin de 25 de ani şi a pledat pentru dezvoltarea unei îngrijiri integrate, care să conecteze diagnosticul de tratament, pentru a reduce timpii de aşteptare şi a îmbunătăţi rata de supravieţuire a pacienţilor, relatează agenţia EFE.

Într-un studiu publicat luni, OCDE a menţionat că aproximativ 2,7 milioane de cazuri noi de cancer au fost diagnosticate în UE în anul 2024, o creştere de aproximativ 30% faţă de anul 2000, şi estimează că la orizontul anului 2040 această creştere va fi de 18% faţă de anul 2022.

În faţa acestei evoluţii, OCDE a indicat Suedia şi Danemarca drept modele de ţări care au dezvoltat strategii integrate, cu termene clare şi echipe multidisciplinare, cu scopul de a oferi îngrijiri medicale „prompte, coordonate şi echitabile”.

Autorii studiului au observat în rândul celor 27 de state membre ale UE diferenţe în ceea ce priveşte programele de screening, care au consecinţe asupra ratei de supravieţuire. De exemplu, pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru cancerul colorectal au o probabilitate de până la şapte ori mai mare de a muri în cele 30 de zile ulterioare în comparaţie cu pacienţii ale căror operaţii au fost planificate.

De asemenea, proporţia mastectomiilor parţiale, care sunt mai puţin invazive şi oferă beneficii în ce priveşte supravieţuirea comparativ cu mastectomiile totale (necesare totuşi când boala este mai avansată), variază de la 79% în Spania la 50% sau mai puţin în România şi Polonia.

Pentru a avansa către o îngrijire mai integrată, organizaţia subliniază importanţa investiţiilor în platforme digitale şi aprofundarea coordonării regionale pentru a reduce inegalităţile raportate la zone geografice şi grupuri de populaţie şi pentru a optimiza resursele de diagnostic şi de personal.

Reducerea decalajelor ce privesc bugetele sectorului de sănătate reprezintă una dintre cele patru mari priorităţi menite să crească eficacitatea luptei împotriva cancerului, mai ales că, odată cu îmbătrânirea populaţiei, prevalenţa cancerului va creşte, ceea ce implică şi creşterea nevoilor bugetare.

Conform estimărilor din raport, după ce cheltuielile pentru sănătate legate de cancer au crescut în UE mai mult decât dublu între anii 1995 şi 2023 - de la 54 de miliarde de euro la 120 de miliarde de euro, reprezentând 6,9% din total - aceste cheltuieli pe cap de locuitor vor creşte în termeni reali cu 59% până în anul 2050.

De aici decurge şi o altă prioritate majoră, respectiv optimizarea utilizării resurselor, în special a personalului medical, prin adoptarea inovaţiei tehnologice, screening-ul stratificat în funcţie de riscul detectării cancerului, folosirea mai frecventă a asistenţei medicale ambulatorii în locul internării şi utilizarea medicamentelor biosimilare.

În ceea ce priveşte medicamentele, autorii raportului amintesc că patru din zece medicamente noi împotriva cancerului aprobate în ultimii 25 de ani de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) au avut o contribuţie terapeutică nulă sau neconcludentă.

OCDE recomandă şi o abordare centrată pe persoană, astfel încât pacientul să participe la procesul decizional şi dă în acest sens exemplul planurilor personalizate de îngrijire oncologică din Danemarca.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță