Donald Trump îndeamnă Congresul să pună capăt „imediat” paraliziei bugetare

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump. Foto: GettyImages

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut luni Congresului american să adopte cât mai curând posibil un text bugetar care să pună capăt paraliziei unei părţi a administraţiei federale, după trei zile de „shutdown” cu rezolvare încă nesigură, transmite AFP.

„Trebuie să redeschidem guvernul şi sper că toţi republicanii şi democraţii mi se vor alătura în susţinerea acestei legi”, a declarat preşedintele american pe platforma sa Truth Social, adăugând că doreşte ca aceasta să ajungă pe biroul său pentru promulgare „IMEDIAT”.

„NICIO SCHIMBARE nu este posibilă în acest moment” cu privire la acest text bugetar, a avertizat Trump, într-un moment în care nemulţumirea mocneşte chiar şi în propriul partid, cu ameninţări de prelungire a paraliziei.

Lideri republicani şi-au exprimat, totuşi, optimismul în weekend cu privire la un „shutdown” de scurtă durată, notează AFP, citată de Agerpres.

„Vom termina cu toate acestea până marţi, sunt convins de asta”, a declarat duminică preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

El a mers chiar până la a numi o „formalitate” votul aşteptat marţi în Camera Reprezentanţilor pentru a pune capăt impasului bugetar.

Însă, odată cu sosirea unui nou ales democrat în Congres, luni, în urma unor legislative parţiale în statul Texas, Johnson ştie că nu îşi poate permite să piardă mai mult de un vot în tabăra sa.

Or, mai mulţi membri ultraconservatori ai Congresului au ameninţat că se vor opune proiectului de lege, deoarece refuză categoric să renegocieze bugetul Departamentului de Securitate Internă (DHS), o cerere a democraţilor.

„Democraţii fac jocuri politice”, a declarat sâmbătă reprezentantul republican Chip Roy, din Texas, acuzând opoziţia că ţine „ostatic” DHS.

Problema finanţării acestui departament important se află în centrul actualului blocaj din Congres, în urma evenimentelor recente din Minneapolis.

Democraţii sunt indignaţi de moartea, la sfârşitul lunii ianuarie, a lui Alex Pretti, un asistent medical american de 37 de ani, împuşcat de agenţi federali în marja manifestaţiilor împotriva prezenţei Serviciului de Imigrare şi Control Vamal (ICE), care face parte din DHS, în această metropolă din nordul Statelor Unite.

Moartea sa a survenit la mai puţin de trei săptămâni după cea a lui Renee Good, care a fost, de asemenea, împuşcată de agenţi federali în Minneapolis.

De atunci, democraţii şi-au exprimat în repetate rânduri refuzul de a vota pentru orice buget al DHS fără reforme semnificative ale modului în care operează agenţii săi.

Ei cer, în special, utilizarea sistematică a camerelor video purtate pe corp, interzicerea purtării cagulelor şi emiterea unui mandat judiciar înainte de orice arestare a migranţilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...