Live

VIDEO. Premierul britanic s-a filmat în timp ce mergea cu mașina fără să poarte centură. Și-a cerut iertare prin purtătorul de cuvânt

Data publicării:
Premierul britanic Rishi Sunak. Foto: Profimedia

Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, şi-a cerut iertare pentru o eroare de raţionament după ce s-a deplasat într-un autovehicul fără să poarte centura de siguranţă în scopul înregistrării unui clip pentru reţelele de socializare, a precizat joi un purtător de cuvânt din Downing Street, potrivit Reuters.

În înregistrarea amplu distribuită pe reţelele de socializare, Sunak discută cea mai recentă rundă de finanţări guvernamentale pentru „dezvoltarea” anumitor comunităţi din teritoriu şi se adresează camerei de filmat de pe bancheta din spate a maşinii fără să poarte centură de siguranţă.

„A fost o scurtă eroare de raţionament. Prim-ministrul şi-a scos centura de siguranţă pentru a filma un clip scurt”, le-a spus joi reporterilor un purtător de cuvânt din Downing Street.

„Recunoaşte în totalitate că este o greşeală şi îşi cere iertare”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

În Marea Britanie, amenda pentru nepurtarea centurii de siguranţă poate ajunge la 500 de lire sterline dacă nu e vorba despre o situaţie excepţională cum ar fi în cazul serviciilor de urgenţă, în taxi sau atunci când un şofer conduce în marşarier, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Întrebat dacă Sunak este exceptat de la regulă având în vedere că se află într-o maşină a guvernului, purtătorul de cuvânt a spus: „A fost o greşeală şi şi-a cerut iertare”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sadiq Khan câștigă în premieră al treilea mandat de primar al Londrei

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

După ce i-au învins zdrobitor pe conservatori în alegerile parțiale, laburiștii îi cer lui Rishi Sunak să convoace alegeri generale

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Partenerii noștri