Live

Un istoric de artă a cumpărat un tablou cu 65 de lire. Abia după 50 de ani a aflat că valorează o mică avere

Data publicării:
Portret al Isabellei Clara Eugenia, infantă a Spaniei, de Anthony van Dyck. Foto: Profimedia

În calitate de istoric de artă, Christopher Wright a descoperit picturi ale unor vechi maeștri în colecții publice și private, de-a lungul a cinci decenii. Dar tot de atâta timp a avut nevoie pentru a-și da seama că o copie a unui tablou de Sir Anthony van Dyck,  pe care l-a cumpărat cu 65 de lire sterline în 1970, ar putea fi de fapt originalul, relatează The Guardian.

„L-am cumpărat de la un broker din vestul Londrei. L-am cumpărat ca pe o copie. Nu m-am uitat atent la el, într-un mod ciudat. Copiii cizmarului sunt cel mai prost încălțați, iar colecția istoricului de artă este cel mai puțin privită”, a spus Wright.

El estimează că pictura ar putea valora în jur de 40.000 de lire sterline, deși ale tablouri de Van Dyck s-au vândut cu sume de șapte cifre.

Tabloul, un portret al Isabellei Clara Eugenia, infantă a Spaniei, este agățat în sufrageria lui de ani de zile. Acum, după ce și-a dat seama de valoarea lui, vrea să-l ducă la o instituție publică. Îl va împrumuta permanent Muzeului Cannon Hall din Barnsley, care se mândrește cu o colecție de picturi olandeze și flamande din secolul al XVII-lea.

Wright spune că s-a uitat cu atenție la portretul infantei abia după ce i-a atras atenția un musafir - Colin Harrison, curator principal de Artă Europeană la Muzeul Ashmolean, Oxford.

A venit în vizită, am stat de vorbă și mi-a spus: cred că tabloulu este de Van Dyck”, a spus Wright.

Așa cum face de obicei un curator de muzeu, m-am uitat imediat pe pereți. Mi s-a părut că acesta este un portret bun și, privind mâinile, că este posibil să fie chiar Van Dyck autorul”, a spus Harrison.

Când l-a cumpărat, Wright a presupus că este una dintre numeroasele copii ale portretelor infantei lui Van Dyck în diferite formate. La sugestia lui Harris, a dus tabloul la Courtauld Institute of Art din Londra, unde a fost evaluat și restaurat.

Era murdar și lacul era îngălbenit, dar era în stare decentă. Dar arată absolut magnific acum”, a spus Wright.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FOTO & VIDEO. A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa ar fi fost elucidat. Concluzia geologului care a făcut descoperirea

Misteriosul tablou al lui Klimt, dispărut timp de 100 de ani, va fi scos la licitație pentru o sumă uriașă: „E un eveniment istoric”

Un tablou celebru în valoare de 2 milioane de euro, furat de la o galerie de artă din Marea Britanie, a fost găsit în România

Partenerii noștri