Live

Un român dispărut într-un spital din Roma în urmă cu șase luni a fost găsit mumificat într-o conductă de aerisire

Data actualizării: Data publicării:

Un bărbat de 45 de ani din România, internat în policlinica Gemelli din Roma pentru ciroză în luna august a anului trecut, a dispărut din unitatea medicală. Ieri, cadavrul aproape mumificat al acestuia a fost găsit într-o conductă de ventilație a spitalului, informează Il Messaggerio.

Cadavrul urmează să fie autopsiat, procurorul Stefano Luciani presupunând că este vorba de omor prin imprudență. Victima este un cetățean român de 45 de ani fără locuință.

După ce a fost adus la camera de gardă pe 10 august 2019, românul fusese transferat la departamentul de Medicină Internă și Gastroenterologie. Pe 13 august, bărbatul a dispărut din spital. Personalul medical l-a căutat peste tot, însă după ce nu l-au găsit au calificat cazul drept "externare voluntară". Bărbatul nu putea fi găsit în afara spitalului pentru că nu avea locuință și nici familie în Italia.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă este cineva responsabil de moartea sa, ori dacă a fost vorba despre un accident tragic. Una dintre ipoteze este că bărbatul ar fi încercat să iasă prin conducta de ventilație și a căzut 6 metri, murind pe loc. O altă ipoteză este că barbatul ar fi fost ucis.

Cadavrul în stare avansată de descompunere a fost găsit de o echipă de muncitori care efectua niște lucrări la etajul 8 al unui corp al spitalului. Muncitorii au chemat poliția.

Poliția chemată la fața locului a crezut că este vorba despre o crimă, însă nu au confirmat ipoteza. "Este puțin probabil ca ascunderea unui cadavru să nu aibă legătură cu o moarte violentă", a spus unul dintre primii anchetatori sosiți la fața locului.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Timid și fără chef de dans”. Cum încearcă Ionel Arsene să scape de extrădare: Gândul de a mă întoarce la România mă blochează mental

Imagini impresionante cu o mare de lumini în Tirolul de Sud. Viticultorii au aprins mii de focuri pentru ca podgoriile să nu înghețe

Un celebru oraș din Italia vrea să interzică înghețata după miezul nopții: „Ne protejăm localnicii”

Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia

Partenerii noștri