Live

Xi Jinping și liderii UE vor discuta vineri într-un summit virtual

Data publicării:
Președintele chinez Xi Jinping participă vineri un summit virtual cu liderii UE. Foto: Profimedia Images

Președintele chinez Xi Jinping și premierul Li Keqiang vor avea vineri un summit virtual cu liderii UE, a anunțat, miercuri, ministerul de externe de la Beijing, conform Reuters.

Este prima confirmare a Chinei că un summit cu UE va avea loc în această săptămână. Evenimentul a fost amânat de câteva ori până acum, din cauza deteriorării relațiilor.

Liderii vor avea o videoconferință, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Wang Wenbin, în cadrul unei conferințe de presă.

În urmă cu două săptămâni, liderii UE au acuzat China că ar ajuta militar Rusia, în contextul invaziei din Ucraina.

Președintele american Joe Biden a declarat, joi, după întâlnirile cu șefii de stat și de guvern din NATO și G7, că l-a avertizat pe președintele Chinei, Xi Jinping, că dacă ajută Rusia în invazia din Ucraina vor exista consecințe față de statul asiatic, în special în ce privește relațiile economice pe care le are cu Occidentul.

 Beijingul a respins în mod repetat rapoartele Statelor Unite despre implicarea sa în criza din Ucraina, pe care le-a catalogat ca „dezinformare”.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a ajuns în China, în prima sa vizită de când Rusia a atacat Ucraina. Şeful diplomaţiei ruse urmează să aibă miercuri o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lovitură de teatru! Soția lui Vali Crețu a făcut anunțul, după ce MM a sărit la bătaie: "Nu renunț la niciun euro!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk ar fi dispus să permită Ucrainei să utilizeze Starlink pentru atacuri împotriva Rusiei

Xi Jinping și-a demis cel mai apropiat consilier militar după zvonuri de conspirație

Noul ministru al apărării de la Kiev va prezenta Occidentului planul de război al Ucrainei. „Ce rezultate trebuie obţinute”

Cu 3 luni înainte de viitura devastatoare, Nepalul a solicitat Chinei avertizări timpurii, odată cu creşterea riscului

Partenerii noștri