USR cere modificarea Legii ANI, reforme în administrație, servicii secrete și sistemul electoral. „Nu vom vota un guvern PSD”

Data actualizării: Data publicării:
USR
USR. Foto: Inquam Photos / George Călin

USR și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară, între acestea fiind reforma administrativ-teritorială, schimbarea modului de control asupra serviciilor secrete, eliminarea supraimpozitării contractelor cu normă parțială și modificarea legislației electorale. USR insistă, de asemenea, pentru modificarea Legii ANI, astfel încât aceasta să fie pusă în acord cu legislația europeană care nu permite sancțiuni retroactive. Anunțul vine în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern, după ce PSD a transmis că își asumă guvernarea și a prezentat 10 priorități naționale pe care le consideră condiții pentru intrarea la guvernare.

Printre prioritățile USR se află reforma administrativ-teritorială, inclusiv comasarea localităților prea mici pentru a se susține și a județelor, precum și digitalizarea serviciilor publice, arată comunicatul de presă al partidului.

Formațiunea vrea și o reformă a serviciilor secrete. USR susține că rapoartele de activitate ale acestora trebuie discutate în Parlament, pentru un „control civil real, nu doar de formă”.

De asemenea, USR propune limitarea la maximum două mandate, de câte patru ani, pentru șefii serviciilor secrete și interzicerea activității în consultanță pentru angajații acestor structuri după încetarea activității.

Citește și: Grindeanu anunță că PSD își asumă guvernarea și amintește de perioada 2017: „Eu știu ce înseamnă să fii premier”

Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

O altă prioritate anunțată de USR este eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu normă parțială.

„Supraimpozitarea contractelor de muncă ale oamenilor cu cele mai mici venituri trebuie încetată imediat”, susține partidul.

USR mai propune măsuri pentru protecția minorilor în mediul online, cu obiectivul de a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranelor și de a-i proteja mai bine de „prădătorii online”.

În privința reformei electorale, USR cere alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi, precum și reducerea numărului de parlamentari.

Citește și: DOCUMENT Acordul celor 10 priorități naționale de care PSD condiționează guvernarea

USR nu vrea un Guvern PSD

USR anunță că va insista și pentru modificarea Legii ANI, invocând legislația europeană care, potrivit partidului, nu permite sancțiuni retroactive.

„Ne dorim ca 770 de milioane de euro să nu fie pierduți pentru o răzbunare politică a PSD ce încalcă limitele statului de drept și libertatea timișorenilor de a alege”, transmite USR.

Poziția formațiunii vine în contextul în care PSD a anunțat că își asumă guvernarea și a stabilit 10 priorități naționale pe care le leagă de participarea la viitorul Executiv. Social-democrații au cerut, între altele, măsuri privind reducerea cheltuielilor statului și relansarea economiei.

USR respinge însă varianta unui Executiv condus sau controlat de PSD.

„Și, nu, tot nu vom vota un guvern PSD sau care să conțină surogați PSD”, a transmis formațiunea.

Citește și: ANI a anunțat câte persoane își vor pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a legii integrității, cu „amendamentul Fritz”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea primită după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani