Live

O fetiţă de 6 ani a murit după ce a fost lovită de o mașină. Luptători SAS au intervenit pentru a-l apăra pe șofer de rudele copilei

Data actualizării: Data publicării:
Masină de poliție Sursa foto: INQUAM Photos / George Calin

O fetiţă de 6 ani a murit după ce a fost lovită de o maşină în timp ce încerca să traverseze drumul duminică după-amiază, în localitatea Ocna de Sus, pe DN 13 A, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita.

După accident, rudele victimei s-au adunat la locul acestuia, manifestându-se violent, din acest motiv la faţa locului fiind direcţionate două echipe de luptători SAS şi patrule de poliţie din localităţile învecinate, a precizat sursa citată.

Şoferul maşinii care a acroşat copilul este un bărbat de 45 de ani, din Cristuru Secuiesc, care se deplasa dinspre Praid către Odorheiu Secuiesc.

Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, scrie Agerpres.

"Datorită faptului că, imediat după accident, în zonă au început să vină, în număr mare, rude ale minorei, care au început să se manifeste violent, la faţa locului s-au deplasat două echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi patrulele de poliţie disponibile din localităţile învecinate, pentru a preîntâmpina o posibilă tulburare a ordinii publice. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc accidentul", a transmis IPJ Harghita.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident cu două maşini şi un tramvai pe strada Barbu Văcărescu din București. Circulaţie oprită în zonă

Opt copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară după o excursie în Harghita. DSP a dechis o anchetă

Urși în mai multe județe: mai multe mesaje RO-Alert în Harghita și intervenții ale autorităților în Alba

Accident grav în Oradea: patru mașini implicate, o femeie și o minoră au ajuns la spital

Partenerii noștri