Live

Marea Britanie va cere Apple și Google să blocheze nuditatea pe sistemele mobile de operare

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Guvernul britanic urmează să ceară celor două mari companii de tehnologie, Apple şi Google, să ia măsuri pentru blocarea nudităţii pe sistemele mobile de operare pe care le dezvoltă, pentru protejarea celor mici. 

Astfel, conform cerinţei guvernamentale văzute de Financial Times înainte de a fi făcută publică, iOS şi Android ar trebui să ia măsuri pentru a bloca nuditatea, măsuri care se vor aplica la nivelul sistemului de operare, pentru toate aplicaţiile instalate, conform News.ro. 

Interdicţia va funcţiona în ambele sensuri, vizând atât realizarea şi trimiterea conţinutului, cât şi afişarea celui recepţionat. 

Pentru că restricţia vizează minorii, cele două companii vor trebui să realizeze şi verificarea vârstei. 

Guvernul britanic se alătură unui număr din ce în ce mai mare de entităţi care cred că aceste restricţii sunt mai eficient implementate la nivelul sistemului de operare, decât de fiecare aplicaţie în parte. 

Deocamdată, conform publicaţiei americane, guvernul britanic doar cere celor două companii să ia această măsură, nu o impune imperativ. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertismentul Google: Motorul de căutare s-ar putea defecta

Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume. Producătorul american de cipuri a detronat Apple

Treningul în care Nicolas Maduro apare imediat după arestarea sa a devenit viral. Produsul, în top Google Trends în mai multe țări

Schimbare de la Google pentru serviciul Gmail: o decizie mult-așteptată

Partenerii noștri