Live

Video Invazie de castori în Covasna. Animalele au distrus mai mulți copaci de pe malul râului Olt. Localnici: „Sunt tot mai mulți. Nu e bine”

Data publicării:
Castorii eurasiatici sunt o specie protejată prin lege. Credit foto: Guliver/Getty Images

Invazie de castori în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Micile animale au distrus mai mulți arbori de pe malurile râului Olt. În timp ce unii copaci sunt doborâți, alții sunt roși la bază și stau să cadă. Animalele creează probleme și în alte zone, însă pentru că sunt protejate de lege, autoritățile nu au cum să intervină. „Sunt tot mai mulți. Nu e bine”, sunt de părere localnicii.  

Copacii de pe malul râului Olt sunt distruși de castori. Oamenii din Sfântu Gheoghe spun că sunt tot mai mulți pe râu, iar arborii sunt roși și doborâți.

„Așa arată! Copacul de aici, urmăresc în cât timp o să îl dărâme. Urmăresc! Zilnic trec pe-acolo. Ăsta mai are o săptămână și se dărâmă. Nu e bine. Uitați-vă pe mal câți copaci sunt doborâți. Tot mai mulți. Eu sunt pescar, cunosc râurile astea... Tot mai mulți și tot mai multe distrugeri”, spune un bărbat.

„Unii zic că e bine, alții zic, din cauza că au trecut pe sub dig, au fost inundații, tot felul. Cred că de undeva au venit sau cineva i-a adus și s-au populat aici, că înainte nu erau”, completează un alt localnic.

„Ținând cont că sunt aici în câmp și așa, momentan, sigur nu reprezintă un pericol. Să vedem dacă o să se dezvolte ca specie. Dacă încep să se tragă către oraș, da, s-ar putea să devină un pericol”, e de părere un tânăr.

Anii trecuți, au fost numărate aproximativ 300-400 de familii de castori în Covasna, iar o familie are aproximativ 6-7 membri.

„Pe cursurile de apă mai mici, îndiguite, castorii își fac galeriile din cursul de apă spre incintă, în jur de 10 metri are această galerie lungime unde își face culcușul. Această distanță, dacă este mai mică decât distanța dintre Pârâu și dig, atunci galeria ajunge până în corpul digului. Având în vedere că are și o dimensiune destul de mare, undeva la 80 de centimetri este diametrul acestor galerii pe care le sapă, prin asta se diminuează stabilitatea digurilor, existând oricând un pericol pentru cedarea acestora”, atrage atenția Laszlo Sandor, director Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna.

Castorii eurasiatici sunt o specie protejată prin lege, iar intervențiile au loc atunci când sunt afectate livezi, culturi sau arbori din apropierea locuințelor.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Grecii au aflat ce au făcut fanii lui PAOK înainte de accident. Patronul firmei care le-a închiriat microbuzul: ”Șoc”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premieră: O primărie reduce taxele, după ce le-a mărit la începutul anului. Cei care au plătit majorat vor primi diferența înapoi

Primarul din Sfântu Gheorghe propune un referendum local pe tema taxelor și impozitelor, după protestele cetățenilor

Doi bărbaţi din Covasna au ajuns la spital cu arsuri după ce au aruncat benzină într-o sobă în care era jar

Adolescent amendat după ce a anunțat la 112 o presupusă crimă. Ce amendă a primit și tatăl, care „nu a supravegheat minorul”

Partenerii noștri