Zeci de rechini din Bahamas, depistați pozitiv la cocaină, cafeină și analgezice. Cercetătorii trag un semnal de alarmă
Rechinii din Bahamas au fost depistați pozitiv la substanțe precum cocaina, cafeina și analgezicele, potrivit unui studiu recent, care ridică semne de alarmă privind nivelul tot mai ridicat al poluării marine. Descoperirea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât a fost făcută într-o zonă considerată până de curând una dintre cele mai „curate” din lume, scrie Science Alert.
Descoperirea unor astfel de substanțe într-o zonă tropicală considerată adesea curată și neafectată ridică semne de întrebare, sugerând că există tot mai puține locuri pe Pământ unde fauna să fie ferită de influența umană.
„Produsele farmaceutice și drogurile ilicite sunt tot mai des recunoscute drept contaminanți de interes emergent în mediile marine, în special în zonele aflate în plină urbanizare și dezvoltare turistică”, arată cercetătorii în studiul publicat.
„Afluxul lor continuu reprezintă riscuri nu doar pentru biodiversitatea marină, ci și pentru sănătatea umană, prin consumul de fructe de mare și expunerea în timpul activităților recreative.”
Analize pe 85 de rechini
Echipa de cercetare a analizat probe de sânge de la 85 de rechini capturați în apropierea insulei Eleuthera, una dintre cele mai izolate zone din Bahamas. Dintre aceștia, 28 aveau în organism urme de droguri.
Cafeina a fost substanța cel mai frecvent detectată, însă doi rechini au fost testați pozitiv la cocaină. Cercetătorii cred că aceștia ar fi putut mușca pachete de droguri ajunse în apă.
„Mușcă lucruri pentru a le investiga și ajung astfel să fie expuși”, a explicat biologul Natascha Wosnick, de la Universitatea Federală din Paraná, Brazilia.
Poluarea, principala cauză
Rechinii au fost capturați în apropierea unor zone populare pentru scufundări și croaziere turistice. O posibilă sursă a contaminării este apa uzată neepurată provenită de la ambarcațiuni, dar și dezvoltarea urbană și turismul intens.
Este pentru prima dată când cafeina este detectată la rechini, la nivel global, și prima dată când cocaina este identificată în organismele rechinilor din Bahamas. Alte substanțe descoperite au fost analgezicele acetaminofen și diclofenac.
Specialiștii sunt tot mai îngrijorați de impactul acestor substanțe asupra vieții marine. Deși efectele exacte nu sunt încă pe deplin cunoscute, analiza unor indicatori metabolici sugerează că expunerea ar putea duce la stres crescut și la un consum mai mare de energie, în timp ce organismele încearcă să elimine toxinele.
Studiul subliniază necesitatea unor măsuri mai stricte privind gestionarea apelor uzate, în special în zonele turistice, dar și nevoia unor cercetări suplimentare pentru a înțelege amploarea fenomenului.
„Contaminanții detectați reprezintă un grup divers de compuși biologic activi, cu potențialul de a interfera cu procesele fiziologice fundamentale ale organismelor marine”, notează cercetătorii.
„Acesta este primul raport privind astfel de contaminanți și posibilele efecte fiziologice asociate la rechinii din Bahamas, evidențiind necesitatea urgentă de a aborda poluarea marină chiar și în ecosisteme considerate până acum neafectate.”
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News