Concentrații mai mari de cocaină și ketamină, detectate în apele uzate din Europa (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
om stiinta apa uzata test apa
Foto: Getty Images

Reziduurile de cocaină şi ketamină din apele uzate din Europa au înregistrat o creştere semnificativă anul trecut comparativ cu 2024, în timp ce MDMA, substanţa activă din ecstasy, este în scădere, conform unui studiu publicat miercuri.

Studiul reflectă „un fenomen al consumului de droguri care este atât generalizat, cât şi variat şi în continuă evoluţie”, a explicat într-un comunicat Lorraine Nolan, directoarea Agenţiei Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA, fostă EMCDDA), care a realizat acest proiect în colaborare cu reţeaua de cercetători Score,transmite AFP preluată de Agerpres.

Au fost prelevate probe zilnice de ape uzate municipale pe o perioadă de o săptămână, între martie şi mai 2025, în zonele de captare ale staţiilor de epurare din 115 oraşe din 25 de ţări (23 de ţări din Uniunea Europeană, Norvegia şi Turcia).

Aceste eşantioane de apă uzată provenite de la 72 de milioane de persoane au fost analizate pentru detectarea urmelor de ketamină, cocaină, MDMA, metamfetamină, amfetamină şi canabis.

Deşi prezenţa în apele uzate a ultimelor trei substanţe a variat de la un oraş la altul, cea a ketaminei a înregistrat anul trecut o creştere în majoritatea oraşelor.

Concentraţia totală de ketamină a crescut cu aproape 41% între 2024 şi 2025, iar cele mai ridicate niveluri au fost observate în oraşele belgiene, germane şi olandeze studiate.

În ceea ce priveşte cocaina, prezenţa acesteia în apele uzate a crescut, de asemenea, cu 22% în 2025, şi rămâne ridicată în oraşele din Europa de Vest şi Europa de Sud, conform raportului, „în special în Belgia, Spania şi Ţările de Jos, deşi s-au găsit urme în majoritatea oraşelor din Europa de Est”.

În schimb, în ceea ce priveşte MDMA, majoritatea localităţilor au semnalat o scădere a cantităţilor detectate, între 2024 şi 2025. Această scădere a fost cea mai pronunţată în apele uzate din oraşele din Germania, Austria şi Slovenia şi este „mai semnificativă comparativ cu cea observată în 2020, când aproape jumătate dintre oraşe au semnalat scăderi în timpul închiderii localurilor de noapte asociată COVID-19”, au explicat autorii.

Analiza apelor uzate permite, de asemenea, detectarea fluctuaţiilor în consumul săptămânal de droguri: astfel, în trei dintre cele patru oraşe studiate, urmele de benzoilecgonină (principalul metabolit al cocainei) şi de MDMA din apele uzate sunt mai ridicate în weekend (de vineri până luni) comparativ cu restul săptămânii.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...