Live

FCSB încheie participarea în Europa League după un meci bun cu Fenerbahce pe Arena Națională

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea turcă Fenerbahce, în ultimul meci din grupa Europa League.

Dennis Politic a avut prima acţiune periculoasă a gazdelor, pe Arena Naţională, dar şutul său din minutul 10 a fost respins de Ederson.

Târnovanu a avut o intervenţie salutară în minutul 17, la lovitura de cap a lui En-Nesyri, dar portarul bucureştenilor nu a mai avut reacţie la faza care a urmat, corner Akturkoglu, lovitură de cap la colţul lung al lui Ismail Yuksek şi Fenerbahce conducea cu 1-0 la Bucureşti, din minutul 19.

Un un-doi între Olaru şi Mamadou Thiam l-a adus pe căpitan într-o poziţie bună, însă şutul său a fost respins de Ederson, în minutul 31.

După trei minute Miculescu a pătruns în careul turcilor şi Ederson a intervenit din nou în faţa bucureştenilor. Tot portarul oaspeţilor a scos foarte bine şutul din careu al lui Mamadou Thiam, în minutul 36 şi la pauză FCSB – Fener a fost 0-1, după cea mai bună repriză a bucureştenilor din acest an.

Olaru a ratat o altă ocazie uriaşă în minutul 50, când a primit în careu, însă a trimis slab direct în braţele lui Ederson.

Târnovanu a intervenit excelent în faţa lui Akturkoglu, în minutul 59, scoţând în corner, iar eforturile ros-albastrilor au fost rasplatite, în minutul 71, când Radunovic i-a trimis lui Cisotti şi italianul a egalat după minute întregi de presiune formidabilă a gazdelor.

Şapte minute mai târziu Mamadou Thiam a trimis o bombă, din careu, peste poartă.

Târnovanu a intervenit excelent în faţa lui Akturkoglu, în minutul 59, scoţând în corner, iar eforturile ros-albaștrilor au fost răsplătite, în minutul 71, când Radunovic i-a trimis lui Cisotti şi italianul a egalat după minute întregi de presiune formidabilă a gazdelor.

Şapte minute mai târziu Mamadou Thiam a trimis o bombă, din careu, peste poartă.

Turcii au revenit în atac şi Akturkoglu nu a găsit poarta în minutul 81, pentru ca Graovac să fie aproape de autogol un minut mai târziu, când a încercat să respingă mingea în corner.

Ederson şi-a mai salvat odată echipa, respingând cu vârful degetelor în minutul 90, la şutul lui Octavian Popescu.

Finalul a fost pe contre, dar nu s-a mai înscris şi FCSB – Fenerbahce s-a încheiat 1-1. Roş-albaştrii termină sezonul european pe locul 27, cu 7 puncte şi părăseşte competiţia după faza grupei.

FCSB: Târnovanu – Pantea (V. Creţu 70), Ngezana, Graovac, Radunovic – Alhassan, Lixandru – Miculescu (Octavian Popescu 46), Olaru (M. Toma 66), Politic (Cisotti 46) – Thiam.
Antrenor: Elias Charalambous

FENERBAHCE: Ederson – Nelson Semedo, Caglar, Oosterwolde, Muldur – Talisca (Marco Asensio 70), Fred, Yuksek (Demir 62) – Nene (Aydin 70), En-Nesyri, Akturkoglu.
Antrrenor: Domenico Tedesco

Cartonaşe galbene: Cisotti 89 / Yuksek 28, Ederson 78, Fred 87

Arbitri: Nenad Minakovic - Nikola Borovic, Bosko Bozovic – Milan Mitic

Arbitri VAR: Momcilo Markovic - Jelena Cvetkovic (toţi din Serbia).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tatăl unui supraviețuitor al accidentului din Timiș a ajuns în România și a descris într-un cuvânt condițiile din spital

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Europa League. FCSB a fost înfrântă categoric la Zagreb. Ce șanse la calificare mai are

Suporterii olandezi au făcut prăpăd în București după meciul cu FCSB: Câțiva s-au filmat în timp ce distrug un apartament închiriat

FCSB a învins spectaculos Feyenoord după ce a fost condusă cu două goluri în Europa League

Europa League. FCSB a pierdut confruntarea cu Steaua Roşie Belgrad, deşi a avut superioritate numerică din minutul 27

Partenerii noștri