Live

Reacția Nadiei Comăneci după ce David Popovici a câștigat bronzul la 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris

Data actualizării: Data publicării:
Fosta campioană olimpică Nadia Comăneci. Foto: Profimedia Images

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a asistat din tribunele arenei La Defense din Paris la câştigarea medaliei de bronz de către David Popovici, la 100 m liber. E a declarat la final că a avut emoţii mai mari decât dacă s-ar fi aflat ea în concurs.

„Un înotător fabulos, mă bucur că am avut ocazia să fiu prezentă să văd această istorie pe care a scris-o David. Este emoţionant, a fost mai emoţionant decât aş fi fost eu în concurs. Pentru că realizezi că este vorba despre cineva care a muncit ani şi ani. Mă gândesc în spate, cum începe fiecare şi sunt ani de muncă, şi iată că visul lui s-a împlinit. Sunt foarte mândră de David, îl îmbrăţişez”, a declarat fosta mare gimnastă, potrivit Agerpres.

Ea consideră că prin performanţele obţinute de Popovici la JO 2024, foarte mulţi copii vor dori să-i urmeze calea.

„Este enorm ceea ce a obţinut el. România este cunoscută prin gimnastică, prin nataţie, prin tenis, şi acum prin înot masculin. Este fabulos, excelent. O să vedeţi mulţi copii care vor merge la înot de acum încolo. Şi sper ca părinţii să înţeleagă că sportul este binevenit şi necesar”, a adăugat ea.

Fostul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ion Ţiriac, a asistat şi el la cea de-a doua finală a lui Popovici şi a spus că aşteaptă medalii şi la canotaj: „David Popovici a confirmat ceea ce a făcut acum două zile. Este senzaţional. Să sperăm că ne mai bucurăm şi mâine de ceva. Se duce spre bine”.

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de bronz la 100 m liber, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, într-o finală în care chinezul Zhanle Pan a câştigat aurul cu un nou record mondial.

Finala a fost una formidabilă, cea mai rapidă din istorie, Pan doborându-şi propriul record (46 sec 80/100) şi cucerind aurul în 46 sec 40/100. Argintul a revenit fostului campion olimpic australian Kyle Chalmers, în 47 sec 48/100, Popovici fiind înregistrat în 47 sec 49/100.

David Popovici a fost la o sutime de Chalmers, dar şi la o sutime de secundă de maghiarul Nandor Nemeth, clasat al patrulea.

David Popovici, care luni a cucerit aurul la 200 m liber, intrase în finală cu al cincilea timp din semifinale ((47 sec 66/100). Înotătorul român a fost al şaptelea în finala la 100 m liber în 2021, la JO de la Tokyo, când avea doar 16 ani.

David Popovici a fost recordman mondial la 100 m liber (46 sec 86/100), dar chinezul Zhanle Pan a fost cel care l-a deposedat de acest record (46 sec 80/100), iar sâmbătă, la ştafetă, stabilise şi un nou record olimpic (46 sec 92/100).

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Doi campioni mondiali, pe prima pagină în Spania: ”S-au afișat împreună”. Unul dintre ei e căsătorit și are un copil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nadia Comăneci: 18 iulie va fi întotdeauna cea mai emoţionantă zi din viaţa mea

Bolojan, la inaugurarea sălii de gimnastică „Nadia Comăneci”: Oamenii care fac performanţă funcţionează pentru noi ca nişte locomotive

50 de ani de când Nadia Comăneci a intrat în istorie: prima notă de 10 în gimnastică

Nicușor Dan este mulțumit de activitatea parchetelor: „Nu se mai ascund după numărul de dosare”

Partenerii noștri