Live

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Roma. Cu cine se va confrunta în turul următor

Data publicării:
Sorana Cîrstea. Foto: Profimedia

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în premieră, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de peste șapte milioane de euro, după ce a dispus de cehoaica Linda Noskova cu 6-2, 6-4.

Sorana Cîrstea (36 ani, 27 WTA), care în turul anterior a învins-o pe bielorusa Arina Sabalenka, liderul mondial, a obţinut victoria după o oră şi 22 de minute.

Românca a început în forţă şi a condus cu 4-0, câştigând primul set fără drept de apel, cu 6-2, potrivit Agerpres. Actul secund a fost unul mai disputat: cehoaica a câştigat primul ghem, apoi Cîrstea a făcut 3-1. Noskova a reuşit să întoarcă scorul (4-3), dar au urmat trei ghemuri consecutive pentru Sorana, care a încheiat conturile cu 6-4.

Cîrstea a reuşit 5 aşi, a comis 2 duble greşeli, fructificând toate cele patru mingi de break de care a beneficiat. Noskova (21 ani, 13 WTA) a încheiat cu 5 aşi, 7 duble greşeli şi un singură break din două şanse avute.

Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Noskova, dintre care patru au avut loc anul acesta. În 2024, Noskova s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-4 în turul secund la Brisbane, iar anul acesta, Cîrstea a câştigat cu 6-1, 6-4 în turul secund la Dubai, Noskova a câştigat în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-7 (5/7), 6-4, 6-4, dar Sorana s-a impus în turul secund la Miami, cu 6-2, 3-6, 6-4.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 150.000 de euro şi 215 puncte WTA, următoarea sa adversară fiind rusoaica Ana Kalinskaia sau letona Jelena Ostapenko.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se folosește Roma de cinema pentru a ajuta locuitorii să suporte mai ușor canicula

Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea a urcat pe cel mai bun loc din carieră

Sorana Cîrstea, învinsă în turul al treilea la Wimbledon, după ce a avut minge de meci. „Uneori tenisul poate nu e corect”

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Cu viitoarea adversară s-a mai întâlnit de patru ori în acest an

Partenerii noștri