Nicușor Dan, după decizia CCR privind pensiile magistraților: „Reforma rămâne o prioritate”
Președintele Nicușor Dan a reacționat luni, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a respins reforma pensiilor magistraților. Într-o postare pe platforma X (fost Twitter), șeful statului a subliniat că reforma rămâne o prioritate și a anunțat elaborarea unui nou proiect de lege după publicarea motivării CCR.
„Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani.
Toate partidele din coaliție și-au asumat reforma pensiilor magistraților. Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate”, a scris Dan.
Proiectul stabilește vârsta de pensionare pentru magistrați la vârsta standard din sistemul public de pensii, respectiv 65 de ani, iar vechimea crește de la 25 la 35 de ani. Potrivit proiectului, magistraților li se va adăuga, treptat, în fiecare an, câte un an și șase luni în plus la vârsta de pensionare, iar din 2036, vârsta de pensionare va fi la 65 de ani. Pensia magistraților nu va putea să fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Amintim că legea a fost criticată dur inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii.
Pensiile magistraţilor, jalon din PNRR
Recent, premierul Ilie Bolojan afirma că pensiile magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro.
„Aici sunt trei aspecte pe care le-aş putea puncta. Într-adevăr, rezolvarea pensiilor magistraţilor este un jalon, deci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o în anii trecuţi, de care depinde o sumă de peste 200 de milioane de euro, pe care România nu a primit-o în momentul de faţă şi mai avem încă două jaloane, care fiecare are 200-300 de milioane de euro.
În total, cele trei jaloane sunt peste 800 de milioane de euro, pe care, într-adevăr, dacă nu le respectăm, nu le punem în practică, nu ne luăm aceşti bani. E o sumă destul de importantă. Asta ar fi să spunem partea care e legată de fonduri europene”, arăta Bolojan.