Abateri majore la Agenția Națională pentru Sport. Curtea de Conturi reclamă probleme cu patrimoniul statului
Curtea de Conturi a anunțat vineri, 17 iulie, că a constatat abateri semnificative și generalizate privind modul în care Agenția Națională pentru Sport (ANS) a administrat terenurile și clădirile aflate în domeniul public și privat al statului. Instituțis a sesizat organele de urmărire penală pentru mai multe dintre neregulile identificate.
Potrivit Curții de Conturi, ANS a exercitat defectuos și superficial atribuțiile de administrare și control asupra modului în care persoane juridice de drept privat și de utilitate publică au folosit bunuri aparținând domeniului public al statului, primite în folosință gratuită.
Vezi și DOCUMENT Bucureștiul vrea finala UEFA Europa League din 2028 sau 2029. Care e miza economică
Bunuri publice închiriate fără drept și construcții intabulate nelegal
Auditul a identificat situații în care bunuri din domeniul public al statului au fost închiriate, fără drept, de către persoanele juridice care le primiseră în folosință gratuită.
De asemenea, Curtea de Conturi a constatat cazuri în care au fost ridicate construcții pe terenuri proprietate publică, iar dreptul de proprietate asupra acestor construcții a fost intabulat în mod nelegal, cu încălcarea dreptului de proprietate publică al statului.
„La închirierea unor bunuri proprietate publică a statului român s-au consemnat o serie de abateri, între care: nerevizuirea anuală a contractelor de închiriere; derularea contractelor peste termenul prevăzut de lege; prelungirea duratei unor contracte prin acordul părților, fără organizarea unei noi licitații publice.
Totodată, s-a constatat practica suplimentării suprafețelor închiriate prin simple acte adiționale, fără organizarea de licitații publice și fără modificarea cuantumului chiriei”, arată sursa citată.
Indiciile de încălcare a legii penale
Pentru mai multe abateri, Curtea de Conturi a constatat existența unor indicii de încălcare a legii penale și a sesizat organele de urmărire penală.
Este vorba despre închirierea unor bunuri proprietate publică fără hotărâre de Guvern, nerevizuirea anuală a nivelului chiriilor, suplimentarea suprafețelor închiriate fără licitație și intabularea nelegală a construcțiilor ridicate pe terenuri proprietate publică.
Neconcordanțe de peste 390 milioane lei în evidența activelor
În cadrul auditului la ANS au mai fost constatate deficiențe, precum:
- dezmembrarea dreptului de proprietate privată a statului prin constituirea unui drept real de superficie, cu depășirea competențelor legale;
- inventarierea defectuoasă a activelor. La nivelul ANS și a 69 de subordonate au fost identificate neconcordanțe între datele din situațiile financiare și cele din Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (deficiență în valoare totală de 390.620.010,31 lei);
- neîndeplinirea obligațiilor de administrare, conservare și întreținere a patrimoniului public;
- înregistrarea și menținerea în evidența contabilă a unor terenuri și clădiri pentru care entitatea nu deține titluri de proprietate (deficiențe în sumă totală de 15.558.890,26 lei);
- o serie de direcții județene de sport și cluburi sportive nu au înregistrat în evidența contabilă sau au înregistrat în mod eronat active de natura terenurilor și clădirilor.
Patrimoniu de peste 3,6 miliarde lei în administrarea ANS
Potrivit analizei echipei de audit, în administrarea ANS și a celor 102 entități subordonate se regăsesc 285 de terenuri, cu o valoare totală de 2,29 miliarde lei, și 1.317 construcții, evaluate la 1,31 miliarde lei.
În total, patrimoniul analizat depășește 3,6 miliarde lei.
Te-ar putea interesa și Statul finanțează modernizarea pârtiilor și infrastructurii sportive de iarnă cu 20 milioane lei