UE presează Ungaria să renunţe la măsura plafonării preţurilor la alimente. Motivele pentru care Budapesta sfidează această decizie

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
produse alimentare ungaria plafonare preturi
sursa: gettyimages.com/

Comisia Europeană a solicitat pe 11 decembrie Ungariei să elimine plafoanele de preț aplicate la produsele alimentare și farmaceutice comercializate de producători străini pe teritoriul țării.

În caz contrar, Ungaria ar putea fi vizată de sancțiuni din partea Comisiei Europene, relatează Reuters. Budapesta are la dispoziție două luni pentru a răspunde solicitării și totodată, pentru a se conforma legislaţiei din Uniune.

Replica ministerului ungar al Economiei nu a întârziat să apară.

„S-a dovedit încă o dată că Bruxelles-ul reprezintă interesele multinaționalelor și dorește să finanțeze războiul din Ucraina. Vom contesta procedura autorităților europene și menținem restricţiile. Măsurile asumate au frânat creșterile nejustificate de prețuri”, se arată în comunicatul instituției.

Plafonarea marjelor de preţ ale retailerilor a generat proteste din partea comercianţilor cu amănuntul străini, iar unii au îndemnat Comisia să ia măsuri împotriva Budapestei, argumentând că măsurile au vizat în mod disproporţionat companiile străine, deoarece doar unii comercianţi cu amănuntul maghiari au fost afectaţi.

Ungaria a suferit cea mai gravă creştere a inflaţiei din Uniunea Europeană de la debutul invaziei ruseşti din Ucraina şi, în luna martie a acestui an, a impus o limită de 10% la marjele retailerilor pentru 30 de produse alimentare de bază, ca răspuns la creşterea preţurilor. De atunci, Guvernul de la Budapesta a prelungit în mod repetat durata plafonului şi a extins gama de produse care intră sub incidenţa măsurilor, care se aplică acum până la 28 februarie 2026.