Sari la conținut

111 rezultate pentru eticheta halep

  1. A fost anunțat lotul României pentru meciul cu Franța din semifinalele FED CUP

    Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru au fost nominalizate de căpitanul-nejucător Florin Segărceanu pentru întâlnirea din semifinalele Fed Cup de la Rouen, cu Franţa, informează FR Tenis.

    Citește știrea
  2. Halep: Am fost obosită şi am avut ceva crampe. Dar nu există scuze, Belinda a jucat foarte bine

    Jucătoarea Simona Halep a declarat, joi, după meciul pierdut la Dubai în faţa Belindei Bencic, scor 6-4, 4-6, 2-6, că a fost obosită şi a avut crampe, însă a precizat şi că sportiva elveţiană a jucat foarte bine şi a fost mai puternică, informează L’Equipe.

    Citește știrea
  3. Premieră | România va avea 8 jucătoare la Wimbledon

    România va avea în premieră opt jucătoare pe un tabloul principal de simplu al unui turneu de Mare Şlem, la Wimbledon, după ce Alexandra Dulgheru şi Elena-Gabriela Ruse au obţinut calificarea joi, prin victoriile obţinute în ultimul tur al fazei preliminare.

    Citește știrea
  4. Simona Halep, ca și calificată la Turneul Campioanelor

    Simona Halep este pe primul loc în clasamentul pe anul în curs care contează pentru calificarea la Turneul Campionanelor de la Singapore, după câștigarea titlului de la Roland Garros.

    Citește știrea
  5. Halep, învinsă de poloneza Radwanska la Miami 2018. De ce a pierdut Simona

    Simona Halep s-a calificat greu în turul 3 la Miami şi are sâmbătă un nou duel cu una dintre adversarele sale tradiţionale, Agnieszka Radwanska. Liderul mondial a întâlnit-o de 10 ori pe poloneza care ocupă locul 32 în clasamentul WTA, iar bilanţul este egal, 5-5, scrie digisport.ro. Confruntarea...

    Citește știrea
  6. Primele declarații și explicații. Sinceritate la Halep, eleganță la Radwanska

    Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open.

    Citește știrea
  7. Miami Open | Halep, Begu, Tecău merg mai departe la dublu. Niculescu, eliminată

    Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Miami Open, cu premii de peste 8 milioane de dolari.

    Citește știrea
  8. Vești bune și o dezamăgire. Rezultate ale sportivilor români la Miami Open

    Trei vești bune și una proastă vin de la Miami Open după meciurile de joi ale sportivilor români.

    Citește știrea
  9. Presa internațională despre Halep: Orgoliul de campioană a dus-o mai departe

    Simona Halep, locul I WTA, a învins-o cu greu, joi, scor 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, ocupanta locului 98 WTA, în manşa a doua de la Miami Open.

    Citește știrea
  10. Calificare cu mari emoții. Simona a luptat fantastic şi a câştigat meciul cu Ocean Dodin

    Simona Halep debutează la Miami Open 2018 împotriva lui Oceane Dodin, locul 98 WTA, o sportivă din  Franța, venită din calificări. Cele două joacă în turul al doilea al turneului, iar meciul este LIVE VIDEO pe Digi Sport 2  (pentru abonații RCS & RDS) și LIVE TEXT pe Digi24.ro. 

    Citește știrea
  11. Simona Halep, după ce a învins-o pe Oceane Dodin: "Un meci nebun"

    "Sunt fericită”, a spus Simona.

    Citește știrea
  12. Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells. Surprize în partea de tablou în care joacă

    Simona Halep trece de turul 2 la Indian Wells, după o primă victorie obținută, grație experienței, destul de facil în fața Kristynei Pliskova.

    Citește știrea
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale