Localități cu 100% prezență la vot

Data actualizării: Data publicării:
stampila vot buletin roaep

Localnicii din sud sunt până acum cei mai conştiincioşi. Teleorman şi Olt sunt primele judeţe care au depăşit prezenţa la vot de 40 la sută. Şi sunt chiar localităţi ce bifează un paradox: sută la sută, dar fără să fie o efervescenţă rară.

În localitatea Amarila din Caraș-Severin funcționează un spital TBC, iar foarte mulți dintre bolanvii de acolo au votat pe liste suplimentare, așa se explică faptul că până la ora 19.00, prezența la urne a trecut de 150%. Mai bine de atât, o localitate din Timiș prezentă la acest tur de scrutin parlamentar depășește 170%.

Sunt și alte localități din țară unde s-a trecut de 100% privind prezența la vot până la ora 19.00: localitatea Vlădica din județul Mehedinți și Gorovei din județul Botoșani cu 125%.

Dacă ne uitam pe datele la nivel național pe județe fruntașe, Oltul și Teleorman se bat pentru primul loc privind prezența la urne până la ora 19.00. Ambele județe depăsesc pragul de 43% prezență la vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
Enigmele sanctuarului de la Pustiosu, de pe Via Transilvanica. Locul tainic al dacilor, lângă fostele mine de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun