Primarul din Videle care a demontat afișele cu Dăncilă a câștigat lupta cu PSD

Data actualizării: Data publicării:
nicolae-badanoiu-primar-videle-fb
Nicolae Bădănoiu, în centru. Foto: Virginia Frumosu/Facebook

Nicolae Bădănoiu revine în funcția de primar al orașului Videle, după ce a atacat în instanță ordinul emis de prefectul de Teleorman, prin care a fost suspendat din funcție. Tribunalul Teleorman a decis miercuri suspendarea ordinului până la judecarea cauzei pe fond.

Tribunalul Teleorman a decis, miercuri, suspendarea ordinului din luna septembrie emis de Prefectura Teleorman.

„Suspendă executarea ordinului cu numărul 544 din 13.09.2019, emis de pârâta Instituția Prefectului Teleorman până la pronunțarea instanței de fond”, a hotărât instanța.

Decizia este executorie, iar Bădănoiu se poate întoarce în fruntea instituției.

„Da, chiar astăzi (mirecuri-n.r.) îmi voi relua activitatea în Primăria Videle. Mă bucur că instanța a luat o hotărâre corectă și acum aștept să se judece și fondul problemei, pentru a putea să reintrăm în normalitate”, a declarat Nicolae Bădănoiu pentru Mediafax.

Edilul a fost suspendat din funcție printr-un ordin al prefectului din 13 septembrie. Bădănoiu a fost ales din partea PSD și se află la cel de-al doilea mandat de primar al orașului Videle. El este într-o relație tensionată cu actuala conducere a PSD Teleorman încă de la Conferința Județeană, când acesta și-a și scris demisia din partid.

Ordinul prefectului prin care Nicolae Bădănoiu a fost suspendat a fost emis la doar câteva zile după ce acesta a somat partidul să nu mai monteze afișe cu Viorica Dăncilă în Videle fără autorizație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...