RAPORT DE ȚARĂ. Constanța, județul cu cinci etnii

Data publicării:
etnii cta

În judeţul de la malul Mării Negre trăiesc nu mai puţin de cinci etnii. Turcii, tătarii, aromânii, grecii şi armenii se regăsesc în număr semnificativ printre cei aproape 400.000 de locuitori. Asta înseamnă că aproape zece procente din populaţia totală a oraşului este dată de comunităţile etnice.

În afară de slujbele tradiţionale la care participă săptămânal, musulmanii se întâlnesc la diferite adunări interetnice, unde îşi reprezintă cu mândrie credinţa şi cultura. Muzica şi dansurile tradiţionale pline de culoare stârnesc întotdeauna admiraţia.

Ne-am adaptat foarte repede în acest mozaic şi am contribuit la formarea acestui mozaic intercultural şi interreligios, drept dovadă nu am mai ţinut cont de lucrurile care ne diferă, ci am găsit puncte comune de asemănare”, a explicat Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman din România.

Căsniciile interetnice nu sunt o raritate. Nici nu e de mirare, dacă ne gândim că unul din zece locuitori este turc, tătar, aromân, grec sau armean. Pe aromâni îi poţi deosebi doar dacă îi auzi vorbind în dialectul specific. Pun mare preţ pe tradiţii, familie şi unitate.

Dacă am întreba astăzi un german sau un francez despre strămoşii lor, vom vedea că vor fi cumva stingheriţi să ne spună care erau tradiţiile lor de acum 100 de ani. Dacă vei întreba un aromân, îţi va spune clar, bunicul meu păştea oile, pregătea într-un fel mielul, bunica mea făcea pâinea într-un anumit fel, făcea o plăcintă de diferite feluri”, a afirmat Enache Tuşa, lector universitar.

În Constanţa, în ultimele decenii, tot mai mult şi-au făcut simţită prezenţa grecii. Comunitatea Elenă şi-a pus amprenta asupra comunităţii locale atât din punct de vedere economic, cât mai ales prin muzică şi dansurile care îi diferenţiază de toţi ceilalţi locuitori ai judeţului.

Dincolo de tradiţiile fiecărei comunităţi, minorităţile din Constanţa şi-au câştigat admiraţia şi preţuire şi datorită produselor tradiţionale.

Format din culturi şi civilizaţii tradiţionale care convieţuiesc fără să îşi piardă identitatea, judeţul de la malul mării este un model veritabil de convieţuire etnică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini rare cu Andi Moisescu și fiul său cel mare. David are 19 ani și îi calcă pe urme