SONDAJ IRES. Cum spun alegătorii că vor vota duminică

Data actualizării: Data publicării:
parlament plen crop inquam photos
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

PSD obține cel mai ridicat scor la alegerile parlamentare din 11 decembrie, potrivit unui sondaj IRES privind intențiile de vot ale românilor, realizat la comanda Digi24.

PSD obține cel mai ridicat scor la alegerile parlamentare din 11 decembrie, potrivit unui sondaj IRES privind intențiile de vot ale românilor, realizat la comanda Digi24.

Astfel, 44% dintre cei chestionați spun că vor vota cu PSD, 23% vor vota cu PNL, cu USR spun că vor vota 7%, potrivit sondajului. 6% dintre respondenți spun că vor pune ștampila pe candidații ALDE, tot 6% vor alege PMP, în timp ce cu UDMR vor vota 5%, iar cu PRU – 4%.

Trei procente dintre respondenți intenționează să voteze un candidat independent, iar 2% vor vota cu alte partide.

În ceea ce privește prezența la vot, 42% dintre cei chestionați spun că vor vota cu siguranță la alegerile de duminică, iar 28% probabil vor vota. Pe de altă parte, 21% sunt siguri că nu vor merge la vot, iar 6% spun că probabil nu vor merge la urne duminică. 3 procente reprezintă indecișii.

Sondajul IRES arată, de asemenea, când și-au ales românii candidații pe care au de gând să-i voteze și în ce măsură campania electorală le-a schimbat părerea. Cei mai mulți (73%) spun că erau hotărâți încă dinaintea campaniei electorale. Doar 26% spun că au decis în timpul campaniei cu ce partdid vor vota.

Cei mai mulți dintre respondenți (87%) spun că s-au informat despre candidaţi de la televiziuni. Alte surse au fost ziare, site-uri de știri și rețele sociale. Doar 3% spun că și-au luat informațiile de la partide.

Pe de altă parte, doar 8% dintre cei chestionați spun că informaţiile aflate în campanie le-au modificat opţiunea de vot. 66% spun că nu și-au modificat opțiunile, 9 procente cred că nu au aflat nimic nou în campanie, iar 14% nu au urmărit campania.

Sondajul IRES a fost realizat în perioada 6-7 decembrie pe un eşantion de 1.100 de persoane, prin metoda interviurilor telefonice. Eroarea maximă este de +-2,9%.

Sociologul IRES Dan Jurcan estimează că prezența la vot va fi undeva la 42%, deoarece întotdeauna există o diferență între ceea ce declară oamenii că vor să facă și ceea ce fac cu adevărat.

„Ceea ce avem aici e o radiografie a acestui moment. Discutăm de intenție, nu comportament. Vom măsura comportamentul duminică, la exit poll. Discutăm de o intenție valabilă azi. Mai avem trei zile, e o dinamică destul de mare a campaniei în aceste ultime zile și e posibil să existe o diferență între ce înseamnă intenție și comportament și cifrele prezentate s-ar putea să sufere modificări”, a explicat sociologul.

Dan Jurcan a mai arătat că, pe durata campaniei, procentele partidelor în intențiile de vot ale românilor s-au modificat.

PSD era la 46%, a scăzut la 42%, apoi s-a repliat în ultimele 10 zile la 43-44%. Am văzut un PNL care a început campania la 27-28%, a scăzut sistematic la 22% și a revenit la 23%, pe un trend ușor ascendent. Am văzut un USR care a început la 3-4% și a crescut ușor la 7%. Am avut un PRU care nici nu exista la început, a crescut la 4%, dar cifra de azi e 3%. La fel, PMP a fost la 3% și a crescut la 6%. Singura constantă e ALDE, care e undeva în această zonă de 5-6%. Dacă discutăm despre marja de eroare, aceste cifre nu sunt relevante. E foarte posbil să avem un PRU care să intre în Parlament la fel cum e posibil să avem un UDMR, PMP sau ALDE care să nu intre”, a explicat sociologul.

Cât de sigur(ă) sunteţi că veţi vota la parlamentare?

Sigur nu voi vota - 21%

Probabil nu voi vota - 6%

Probabil voi vota - 28%

Sigur voi vota - 42%

Indecis(ă) - 3%

Când aţi luat decizia să votaţi un anumit partid?

Înainte de campanie - 73%

În timpul campaniei - 26%

Nu răspund - 1%

De unde v-aţi informat despre candidaţii la parlamentare?

Televiziune: Da - 87% Nu - 13%

Ziare: Da - 17% Nu - 83%

Prieteni/cunoştinţe: Da - 17% Nu - 83%

Reţele de socializare: Da - 15% Nu - 85%

Site-uri de ştiri: Da - 15% Nu - 85%

Familie: Da - 10% Nu - 90%

Radio: Da - 18% Nu - 82%

Partid: Da - 3% Nu - 97%

Pliante/broşuri/afişe: Da - 2% Nu - 98%

Altă sursă: Da - 4% Nu - 96%

Nu m-am informat: Da - 12% Nu - 88%

Informaţiile aflate în campanie v-au modificat opţiunea de vot?

Da - 8%

Nu - 66%

Nu am aflat nimic nou în campanie - 9%

Nu am urmărit campania - 14%

Nu ştiu/Nu răspund - 3%

Cu ce partid veţi vota?

PSD - 44%

PNL - 23%

USR - 7%

ALDE - 6%

PMP - 6%

UDMR - 5%

PRU - 4%

Candidat independent - 3%

Alte partide - 2%

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R și fiica lui de 12 ani, prima dată împreună pe scenă. Solistul nu și-a ascuns emoția și mândria...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensii este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme