TRIUMFUL UNEI NAȚIUNI. Provocările Unirii. Noile provincii aveau numeroase minorități
România începutului de secol XX nu avea o clasă mijlocie autohtonă. Marea Unire, visul generaţiei de la 1848, a fost un momentul maxim al statului naţional român, dar provocările şi dificultăţile practice ale acestui ideal s-au văzut limpede abia după 1918.
Odată cu obţinerea noilor provincii - Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia - România şi-a dublat practic atât teritoriul, cât şi populaţia. În 1919, numărul locuitorilor a crescut de la 7.800.000 la 14.700.000. Provocarea nu a reprezentat-o atât numărul, cât diversitatea etniilor de pe noul teritoriu al ţării.
„Elitele care au condus România Mare au fost elitele din fostul Regat. Este greu pentru românii care veneau dintr-o structură centralizată, omogenă etnic, să înţeleagă provocările puse de societăţile plurale”, precizează Ioan Stanomir, profesor de științe politice.
Din cele patru provincii, Bucovina era cea mai puţin românească din punct de vedere etnic: doar 34.4% dintre locuitori erau români. Restul erau ucraineni, evrei şi germani. Nici în Basarabia populaţia românească nu era majoritară. Românii reprezentau puţin peste 47% din populaţia provinciei. Restul locuitorilor erau ucraineni, evrei şi ruşi. Românii nu erau majoritari decât in Transilvania.
„România avea handicapul unei populaţii rurale, majoritatea analfabetă”, spune istoricul Bogdan Murgescu.
La începutul secolului XX, în Basarabia doar unul din şase români ştia carte. Acesta este şi motivul pentru care autorităţile române s-au lansat într-un proces intens de românizare în noile teritorii.
În Bucovina guvernanţii au construit şcoli primare în limba română care să concureze cu cele ucrainiene. În 10 ani s-au ridicat aproximativ 200 de şcoli. În Basarabia s-au construit grădiniţe cu predare în limba română care să facă mai uşoară trecerea la şcolile primare româneşti. Iar în Transilvania limba română a fost declarată în 1919 limbă oficială, iar şcolile maghiare au fost transformate în şcoli româneşti.
Un rol important în formarea unei elite româneşti l-au avut universităţile. Celor de la Bucureşti şi Iaşi li se adaugă, după Unire, universităţile din Cluj şi Cernăuţi. Formarea unei elite româneşti a implicat însă eliminarea celei străine, în principal a celei evreieşti.
Unificarea a adus cu ea două iniţiative revoluţionare - votul universal masculin şi reforma agrară. Pănă în 1918 aveau voie să voteze doar cei cu avere. După război, peste 10 milioane de ţărani se bucură de acest drept. Lor li se alătură şi populaţia evreiască.
„Votul universal a fost o imensă şansă ratată de Româniaaptul că aveam populaţie rurală nu era un handicap, dar a fi muncitor şi serios nu înseamnă a fi analfabet, râios, nu înseamnă a avea păduchi”, afirmă Ioan Stanomir.
Intrarea pe scena politică a ţăranilor a dus practic la o explozie a numărului de partide politice. Printre cele nou apărute se numără Partidul Naţional Ţărănesc, Liga Poporului, dar şi partide care reprezentau regiunile istorice. Influența lor asupra guvernării a fost însă limitată.
Reforma agrară promisă încă din timpul războiului a adus noi provocări pentru statul român. Peste șase milioane de hectare de pământ au fost expropriate de la marii latifundiari şi împărţite ţăranilor. Oamenii au primit pământ, dar nu şi unelte.
„Statul nu era pregătit să dea un asemenea ajutor. Raţional era să încerci să încurajezi proprităţile mijlocii şi să accepţi că o parte a ţărănimii nu ar fi avut alceva decât un lot de casă”, precizează Bogdan Murgescu.
Reforma agrară a avut mai degrabă beneficii sociale decât economice. „Scade considerabil proprietatea mare şi creşte ponderea proprietăţii mici. Din punct de vedere social, este o anumită echitate socială care se obţine. Pierderea este pe linia productivităţii agricole”, mai spune Bogdan Murgescu.
La un deceniu de la formarea României Mari, mai bine de jumătate din populaţia ţării era alfabetizată. În ceea ce priveşte politica, nu mai puţin de 11 guverne s-au perindat la conducerea ţării în doar zece ani. Criza politică a culminat cu instaurarea a trei dictaturi succesive: regală în 1938, fascistă în 1940 şi militară în 1941.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
