Video Ambasadorul german, invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Data actualizării: Data publicării:
cristian-leon turcanu
Crisrian-Leon Țurcanu. Ambasadorul român la Chișinău. Sursa foto: Facebook

Ambasadorul german la Chișinău a fost invitat la sediul reprezentanței diplomației române de peste Prut, în contextul în care trimisul Berlinului a făcut o declarație privind identitatea românească a Basarabiei care a iscat o adevărată dezbatere publică pe cele două maluri ale Prutului. Într-o declarație pentru Digi24, Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul român, a subliniat legătura istorică și faptul că declarațiile care lasă loc de interpretări ar putea fi exploatate de către actori ostili, cum ar fi Federația Rusă. 

Cristian-Leon Țurcanu a transmis pentru Digi24: „Am luat notă de explicațiile oferite de Ambasadorul Republicii Federale Germania la Chișinău în legătură cu declarațiile sale recente referitoare la limba și religia din Republica Moldova.

Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată, o comunitate de limbă și un patrimoniu cultural și spiritual bine cunoscute. Aceste realități sunt consacrate atât de cercetarea istorică și lingvistică, cât și de cadrul constituțional și legislativ al Republicii Moldova.

În acest context, orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile și lipsite de fundament factual. În același timp, riscă să genereze interpretări care nu servesc nici dialogului dintre parteneri, nici interesului comun de a consolida încrederea și coeziunea în regiune.

În actualul context regional, marcat de campanii susținute de dezinformare, de încercări de rescriere a istoriei și de acțiuni repetate de instrumentalizare a temelor identitare, orice mesaj care poate crea ambiguități cu privire la limba, identitatea sau patrimoniul cultural comun riscă să fie exploatat de actorii ostili, precum Federația Rusă, care urmăresc slăbirea rezilienței democratice și a parcursului european al Republicii Moldova.

România respectă pe deplin suveranitatea și dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a-și decide democratic viitorul. În același timp, respectul pentru adevărul istoric, pentru rigoare științifică și pentru cadrul constituțional al Republicii Moldova reprezintă premise indispensabile ale unui dialog public responsabil.

Relația dintre România și Republica Moldova este susținută de o comunitate de limbă, cultură şi istorie, iar România va continua să sprijine Republica Moldova în spiritul parteneriatului privilegiat, pe baza respectului reciproc, a valorilor europene și a unui dialog întemeiat pe responsabilitate și încredere.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...