Este „o surpriză” pentru cercetători: urşii polari din arhipelagul norvegian Svalbard şi-au sporit greutatea corporală, rezistând mai bine decât se preconiza la încălzirea climatică accelerată care afectează acea regiune, a concluzionat un studiu publicat joi, chiar dacă această adaptare ar putea fi de scurtă durată, informează AFP.
„Creşterea condiţiei lor fizice într-o perioadă de scădere semnificativă a gheţii marine a fost o surpriză”, a declarat Jon Aars, de la Institutul Polar Norvegian, principalul autor al studiului prezentat în revista Scientific Reports. El consideră că acest rezultat ar putea fi explicat printr-o diversificare a alimentaţiei urşilor.
Oamenii de ştiinţă au analizat corpolenţa a sute de urşi polari între 1995 şi 2019 în arhipelagul norvegian Svalbard, o regiune marcată de o încălzire climatică de până la patru ori mai rapidă decât media mondială. Anumite zone ale Mării Barents au cunoscut o încălzire de aproape 2°C pe deceniu în ultimii 40 de ani, au subliniat cercetătorii.
Ca urmare a acestor condiţii climatice, gheaţa marină care serveşte drept teren de vânătoare pentru ursul polar - între 1.900 şi 3.600 de exemplare în întreaga Mare Barents, potrivit unui recensământ din 2004 - se retrage.
Oamenii de ştiinţă se aşteptau, aşadar, să găsească acolo urşi mai slabi, la fel ca în alte regiuni ale lumii afectate de acelaşi fenomen de retragere a gheţii, însă rezultatul din Svalbard s-a dovedit a fi uluitor, notează AFP,citată de Agerpres.
Indicele ce măsoară condiţia corporală a urşilor, după un declin iniţial între 1995 şi 2000, „a crescut apoi, într-o perioadă de scădere rapidă a gheţii marine”, au concluzionat astfel autorii studiului.
„Surprinzător”
„Acest rezultat pare surprinzător, deoarece este contrar rezultatelor unor studii realizate pe celelalte populaţii de urşi polari, precum asupra celei din Golful Hudson, unde condiţia lor fizică a scăzut puternic din cauza încălzirii”, a subliniat cercetătoarea Sarah Cubaynes, care nu a participat în mod direct la realizarea acestui studiu, dar a lucrat la rândul ei la cercetări asupra populaţiilor de urşi.
O degradare a acestor măsurători, care iau în calcul corpolenţa şi rezervele de grăsime, ar fi fost considerată ca un indicator al unor viitoare probleme demografice pentru aceste animale, la fel ca în alte regiuni.
„Atunci când condiţiile se degradează, cu mai puţin acces la hrană, se anticipează mai întâi că urşii vor deveni mai slabi, acumulând mai puţină grăsime”, „înainte ca lucrurile să se agraveze şi mai mult şi ca supravieţuirea şi reproducerea să scadă semnificativ”, a explicat Jon Aars.
Astfel, autorii insistă asupra importanţei de a nu extrapola observaţiile de la o regiune la alta. Situaţia urşilor din Svalbard depinde de "o relaţie complexă" între habitatul lor, ecosistemul, creşterile lor în greutate şi cheltuielile lor de energie.
Reni şi morse
Pentru a explica rezilienţa acelor animale, autorii sugerează că urşii de acolo au putut să îşi diversifice alimentaţia, până de curând compusă exclusiv din foci. Ei ar fi putut să vâneze mai uşor reni şi morse, animale ale căror populaţii au prosperat din nou după ce au fost supraexploatate de către oameni.
Concentraţia unei specii particulare de foci ar fi putut creşte şi atunci când gheaţa marină era mai rară, cerând mai puţin efort din partea urşilor pentru a le vâna.
„O ipoteză plauzibilă ar putea fi că ursoaicele reuşesc să îşi păstreze condiţia fizică totuşi cu preţul producerii unui număr mai mic de pui”, a adăugat Sarah Cubaynes, evocând o ipoteză care nu a fost însă menţionată în noul studiu.
Deşi adaptarea urşilor polari studiaţi pare să fie „o veste bună”, cercetătorii se declară mai puţin optimişti pentru perioada următoare, considerând că urşii din Svalbard vor sfârşi prin a fi prinşi din urmă de efectele schimbărilor climatice într-un viitor apropiat.
„Credem că ei sunt încă dependenţi de capacitatea lor de a vâna foci pe gheaţă”, ceea ce se va dovedi tot mai dificil de făcut în viitor, a explicat Jon Aars.
Editor : Liviu Cojan
