Dan Alexe, despre micii „românești”: Ce e așa mare mândrie să fi inventat o tocătură de carne?!

Data actualizării: Data publicării:
dan alexe 2

Micii și sarmalele sunt absolut banale în Balcani și în Anatolia, prin urmare nu sunt mâncăruri inventate pe teritoriul românesc. Afirmația este făcută de scriitorul Dan Alexe. Acesta a mai spus că numai două ingrediente sunt pur românești: tărâțele fermentate cu care se acresc supele și mujdeiul.

Scriitorul Dan Alexe îi dezamăgește pe românii care credeau cu tărie că „micii au fost inventați în România de un tip mai cocoșat, care nu mai avea mațe să pună peste carnea tocată și atunci a pus carnea direct pe grătar”, dar și pe acei români care credeau că sarmalele reprezintă o mâncare tradițională.

„Sunt mâncăruri care ne-au venit prin contactul prelungit cu otomanii, cu Balcanii. Suntem balcanici, de altfel. Micii și sarmalele sunt absolut banale în Balcani, în Anatolia. Sigur, poartă alte nume”, a spus Dan Alexe, la Digi24.

Scriitorul a dat ca exemplu în cartea sa – "Dacopatia şi alte rătăciri româneşti" – bucătăria caucaziană.

„Bucătăria caucaziană este relativ monotonă, toate popoarele din Caucaz mănâncă aceleași lucruri, numai că le dau nume diferite. Ca și cum ar fi mare mândrie să fi inventat o tocătură de carne?!”, a subliniat el.

Întrebat ce e românesc în bucătăria românească, scriitorul a răspuns: „Printr-o lungă gustare în toate țările vecine și mai îndepărtate, am descoperit că numai două ingrediente – că nu sunt feluri de mâncare – sunt pur românești și anume se fac numai aici. Una este borșul, tărâțele fermentate cu care se acresc supele și care se bea și așa, care dă imunitate în lungile ierni cu slănină; nimeni nu mai acrește în felul ăsta supele, cu tărâțe fermentată”.

Despre cel de-al doilea ingredient românesc, Dan Alexe a spus că este mujdeiul.

„Mujdeiul, sosul de usturoi cu apă și sare, care se mănâncă la orice oră a zilei în cantități mari, și care iarăși dă imunitate, îl fac numai românii. Popoarele vecine nu fac mujdei”, a mai spus Dan Alexe.

Citiți și Dan Alexe: Dacopatia este un substitut de identitate. Românii se împăunează cu o mitologie total inventată

Secretul micilor de la Cocoșatu

Secretele celebrilor mici de la Deduleşti

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...