STUDIU. Cinci obiceiuri la care trebuie să renunți pentru a trăi mai mult cu 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
Blurred crowd of unrecognizable at the street
FOTO: Getty Images

Un nou studiu sugerează că o viaţă mai lungă se datorează eliminării fumatului, obezităţii, consumului de alcoolul, dietelor nesănătoase şi a unei vieţi sedentare.

Studiul citat de jurnaliştii de la CNN a analizat impactul eliminării acestor factori de risc asupra unei vieţi mai lungi, fără diabet, boli cardiovasculare, cancer sau alte boli cronice.

„Am descoperit că respectarea unui stil de viaţă sănătos poate extinde semnificativ viaţa unei persoane fără apariţia bolilor”, a declarat autorul Frank Hu, şeful departamentului de nutriţie de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Harvard, citat de Mediafax.

„În mod special, femeile care practică cele cinci obiceiuri au câştigat peste 10 ani în plus de viaţă fără boală, iar bărbaţii au primit aproape opt ani în plus”, a spus Hu.

Cercetarea reprezintă o extensie a unui studiu publicat anul trecut care a urmărit peste 38.000 de bărbaţi timp de 28 de ani, precum şi 73.000 de femei timp de 34 de ani.

„Nu este niciodată prea târziu să urmeze aceste obiceiuri. Pentru fumători, cel mai important lucru este renunţarea la acest viciu. Cât pentru nefumători, o dietă sănătoasă şi mişcarea sunt importante pentru menţinerea unei greutăţi normale”, a mai adăugat Hu.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...