Sari la conținut

Studiu. Medicament pentru Alzheimer, folosit pentru regenerarea dinților

Un medicament inovator conceput pentru pacienții diagnosticați cu boala Alzheimer ar putea fi utilizat pentru regenerarea dinților și măselelor cariate astfel încât în viitor să nu mai fie nevoie de plombe, informează luni The Guardian.

Dental Care Boosted By Polish Dentists

Foto: Gulliver/Getty Images

O echipă de oameni de știință de la King's College London a realizat un tratament pentru regenerarea dinților cariați ce ar putea reduce în mod substanțial nevoia de plombe. Noua terapie funcționează prin stimularea abilității naturale a dinților de a se repara singuri prin activarea celulelor stem din pulpa dentară.

''Aproape toată lumea de pe planetă se confruntă la un moment dat cu cariile, un volum imens de oameni care sunt tratați'', arată în cadrul lucrării profesorul Paul Sharpe, cel care a condus cercetarea. ''Am încercat să realizăm ceva foarte simplu, foarte rapid și foarte ieftin'', adaugă Sharpe citat de Agerpres.

Oamenii de știință britanici au demonstrat în acest studiu că procesul natural de regenerare a danturii cu probleme poate fi stimulat prin folosirea unui medicament despre care se crede că ar putea fi un tratament pentru boala Alzheimer, numit tideglusib. Acesta determină celulele stem din interiorul dintelui cariat să devină celule odontoblaste (cu rol important în formarea dentinei — țesutul din structura dintelui aflat sub smalțul dentar). Ca urmare, celulele din structura dintelui repară cariile acționând de la suprafață către rădăcină.

Echipa de cercetători a demonstrat, în cadrul testelor efectuate pe șoareci că, atunci când cariile erau umplute cu un burete biodegradabil din colagen îmbibat cu medicament, dintele se regenera treptat. Pentru a afla acest lucru, specialiștii au găurit dinții șoarecilor, au inserat buretele și au folosit apoi un adeziv stomatologic pentru a sigila dintele. Câteva săptămâni mai târziu, buretele cu medicament se resorbise și fusese înlocuit cu noua dentină.

Restaurarea structurii originale a dentinei este de preferat în locul cimentului folosit în plombele convenționale deoarece, în timp, acesta slăbește structura dintelui lăsându-l vulberabil la viitoare infecții și, inevitabil, la eroziune și desprindere, mai arată sursa citată. De asemenea, în cazul cariilor profunde, se poate ajunge în final la extracția dintelui, după mai multe astfel de tratamente.

Persoanele care nu agreează frezele utilizate în cabinetele stomatologice nu au, însă, un motiv să răsufle ușurate deoarece noua metodă nu va elimina necesitatea ca medicii dentiști să folosească aceste instrumente pentru a curăța cariile înainte de aplicarea tratamentului, atrag atenția oamenii de știință.

În etapa următoare a studiului, echipa de cercetători realizează teste pe șobolani, ai căror dinți sunt de patru ori mai mari decât cei ai șoarecilor, iar în caz de succes, în stadiile următoare se vor realiza teste pe pacienți umani.

Studiul a fost publicat în jurnalul ''Scientific Reports''.

Etichete: Tratament Alzheimer , studiu dinti , carii dinti , regenerare dinti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale