Ana Blandiana în cartea pe care a scris-o după moartea soțului ei: „Tu ştiai să construieşti o singurătate în care puteam încăpea amândoi”
„Un poem de dragoste despre nedespărţirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărţile mele”. Este descrierea pe care Ana Blandiana a făcut-o ultimului său volum de poezii, „Variaţiuni pe o temă dată”. Este un volum cu o emoţie aparte, o colecţie de poeme şi texte scrise după moartea scriitorului Romulus Rusan, soţul Anei Blandiana. O carte în care descoperim deopotrivă mărturisiri ale poetei, întrebări fără răspuns, mirări şi amintiri sau reflecţii. Un colaj special de trăiri, transpuse în cuvinte.
„Tu ştiai să construieşti o singurătate în care puteam încăpea amândoi”
„Cel mai probabil e că ne vom căuta veşnicii întregi unul pe altul în haos”
Ana Blandiana: „E atât de special şi pentru că acest volum nu a avut un proiect, această carte nu a visat să devină carte. A fost, aş spune, o experienţă spirituală, care a devenit, fără voia ei, poezie. Când m-am oprit din scris şi am citit, nu am fost deloc sigură că e ceva care să trebuiască dat la tipar. În primul rând că a trecut aproape un an până să mă hotărăsc să-l dau şi chiar şi când l-am dat, am fost oarecum speriată, îmi era foarte frică, nu cumva având ca temă limita dintre viaţă şi moarte, să nu sune macabru. Şi cea mai mare bucurie pe care am avut-o a fost că prima reacţie de la editură a redactoarei a fost: Este extraordinar de luminos! Nu puteam să-mi doresc mai mult. Şi, la început, am fost foarte mirată şi după aceea m-am gândit că la urma urmei, este normal. La urma urmei, ce poate să fie mai luminos decât să descoperi că nu există frontieră între viaţă şi moarte, că nu există limită?”
„Fiecare gest al meu
Este conturat de o dungă subţire
De lumină, pe care o simt
Fără s-o văd.
E ca o îmbrăţişare continuă
A cuiva asemenea mie,
Dar care îmi depăşeşte conturul
Şi-mi ţine de cald.
Ce ingenioasă soluţie ai găsit
Să nu mă părăseşti...”
(Ana Blandiana, în volumul „Variaţiuni pe o temă dată”)
Cum s-a născut volumul? Ne-am putea imagina biroul personal al autoarei, printre fotografii, cărţi şi imagini ce-i amintesc de cel care i-a fost alături timp de peste 50 de ani. Poemele s-au născut, însă, într-un cu totul alt spaţiu. La mânăstirea Voroneţ.
„În ultimul timp, viaţa mea seamănă cu un roman de Agatha Christie. Totul părea să se desfăşoare normal, când, deodată, în mod misterios, ai dispărut”, scrie Ana Blandiana în „Variaţiuni pe o temă dată”. Sunt rânduri pe care autoarea i le adresează lui Romulus Rusan, cuvinte rostite cu sinceritatea absolută a poetului care nu se teme de a deveni vulnerabil în ochii cititorului.
Nu poţi trece peste o iubire ca şi cum n-ar fi existat vreodată. La fel cum nu poţi alunga din tine amintirile a peste jumătate de secol petrecut alături de omul iubit. Şi atunci, poetul le transformă în versuri sau în rânduri de jurnal. Amintirea unei păduri de arbori sequoia din California ameninţată de incendii înseamnă pentru Ana Blandiana nu doar o minune a naturii, ci şi un moment extrem de sensibil.
„Îţi aminteşti când ai îngropat în pământ seminţele de sequoia, acei arbori enormi şi masochişti care trăiesc mai mult de o mie de ani şi trebuie chinuiţi pentru a creşte? (...)
Îţi aminteşti cum puneai în pământ seminţele mari, misterioase ca nişte recipiente de transportat ilegal suferinţa, pe care le-ai trecut cu bine prin vamă?
„Ai de gând să aştepţi să crească o mie de ani?” - te-am întrebat
Şi tu mi-ai răspuns
„De ce nu?”
(Ana Blandiana, în volumul „Variaţiuni pe o temă dată”)
Te iubesc sau noapte bună! îi spune adesea poeta celui pierdut. Şi nu se fereşte să-şi recunoască slăbiciunile fireşti de om în paginile unei cărţi. Dorul s-a transformat în poeme. Poemele, în cea mai frumoasă declaraţie de iubire.
Urmăriți interviul complet în materialul video.
REPORTER: ALIDA MOCANU
IMAGINE: FLORIN APOSTOL
Emisiunea „Digicult” se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 14:30, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
