Ceramica de Vlădeşti, recunoscută la nivel european

Data publicării:
ceramica

România are o nouă destinaţie pe harta europeană a ceramicii. Este vorba de comuna Vlădeşti, din judeţul Vâlcea, recunoscută în special pentru vasele de ceramică albă. Este a doua localitate din Oltenia, după Horezu, care este apreciată pentru olărit. Programul "Ruta Culturală a Ceramicii" este susţinut de Comisia Europeană.

Eugen Pătru, de profesie electrician, şi-a descoperit pasiunea pentru olărit în urmă cu 30 de ani, când a învăţat meserie de la socrul său. În 1996, a renunţat la slujbă şi, alături de soţia sa, s-a dedicat în totalitate ceramicii.

Eugen Pătru: „Soţia m-a corupt să fac. Şi când a văzut că pot, m-a încurajat. Făceam obiecte din ceramică cu toate că eram angajat, făceam în paralel. Bineînţeles, toate secretele mi le spunea socrul meu, e foarte greu dacă nu moşteneşti tradiţia asta, să o iei de la zero ca necunoscător.”

Familia Pătru încearcă să ducă tradiţia mai departe şi îi învaţă pe copii, în atelierul deschis la Căminul Cultural, cum să lucreze lutul.

Autorităţile locale şi-au dorit ca localitatea să facă parte din Ruta Culturală Europeană a Ceramicii. Răspunsul afirmativ a venit în urmă cu câteva zile de la Ministerul Turismului.

Sorin Ghiță, primar comuna Vlădești: „În momentul în care localitatea devine o localitate pe drumul ceramicii, urmează şi dezvoltarea firească a pensiunilor, a locurilor pentru a fi primiţi vizitatorii noştri. Înseamna de fapt o dezvoltare economică a unei localităţi.”

Vestea i-a bucurat şi pe localnici.

Eugen Pătru: „S-ar putea să îi ambiţioneze pe copii, când văd că sunt turişti care vin să vadă ceramica, eventual să cumpere, şi să le dea un motiv în plus sa înveţe.”

Alte şapte localităţi din România mai sunt recunoscute la nivel european pentru olărit. Este vorba de Corund, Vama, Marginea, Rădăuţi, Satu Mare, Miercurea Ciuc şi Horezu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...