PASTILA DE LIMBĂ. Un tic verbal și combinațiile lui periculoase

Exista în comerţul socialist din urmă cu patru sau cinci decenii o napolitană cu cacao care costa un leu şi douăzeci şi cinci de bani şi se numea Super. O cumpăram de la brutăria blocului în care locuiam, povestește Radu Paraschivescu. Între timp, napolitana a dispărut, dar cuvântul a rămas.  Vestea proastă e alta: cuvântul „super" a devenit între timp un tic verbal, un cârlig publicitar şi, uneori, un cuvânt care şi-a uitat sensul.

Gigi Becali, după discuția cu Nicușor Dan: Grupări din PNL vor guvern minoritar, dar le e frică de Bolojan. Să-l trimită pe Pahonțu

Victor Negrescu, europarlamentar PSD, despre criticile privind diplomația României: „Coaliția a eșuat într-o manieră consistentă”

Comisia Europeană reduce la aproape zero prognoza de creștere economică a României

Copii bătuți și izolați în baie la o creșă din Cluj. Educatoarea a fost concediată, iar polițiștii au deschis o anchetă

La un pas de accident: adolescenți pe trotinete electrice, filmați printre mașini și tramvaie. Polițiștii s-au autosesizat

Primar UDMR, prins în flagrant când primea mită

Vine canicula: un dom de căldură se îndreaptă spre România

Băsescu: Trump nu a obținut nimic de la Xi Jinping. China și-a unit resursele cu Rusia să țină sub control agresivitatea SUA

Nestle și Danone sunt acuzate că au întârziat alertarea autorităților europene privind prezența unei toxine periculoase pentru sugari

Să le luăm pe rând.

Dicţionarele precizează că „super” poate fi mai multe lucruri. În primul rând, un adverb, invariabil ca toate adverbele, care poate fi folosit în registrul familiar cu sensul de „excelent”, „formidabil” sau „extraordinar”, ca în exemplul: „Echipa a jucat super, nu merita să piardă”.

În al doilea rând, un adjectiv care, spre deosebire de majoritatea adjectivelor, rămâne invariabil şi nu se acordă cu substantivul pe care-l însoţeşte, ca în exemplele (tot din registrul familiar): „Am avut un concediu super”, „Sora mea a citit o carte super” sau „Cei doi fraţi sunt nişte copii super”, unde „super” ca adjectiv are acelaşi sens cu „super” ca adverb, adică „excelent”, „formidabil” sau „extraordinar”. Se poate spune că, din acest punct de vedere, „super” joacă rolul unui... superlativ.

Ştim însă că „super” poate fi şi un prefix sau un element de compunere care ajută la formarea unor substantive, adjective şi adverbe şi care dă acestor cuvinte nou formate o nuanţă de superioritate, ca în exemplele: „Rusia, China şi America sunt superputerile lumii de astăzi”, „S-ar putea să fii supracalificată pentru postul ăsta” şi „Noul nostru coleg se poartă supercivilizat”. Transformarea lui „super” în „supra” duce la formarea unor cuvinte cum ar fi „supranatural”, „supraomenesc”, „supraimpozitare” etc.

Spuneam la început că „super” a devenit un tic verbal, cum sunt atâtea în limba română. E un lucru pe care-l observăm în dialogurile obişnuite, de zi cu zi, pe care le auzim pretutindeni în jur. Dialoguri în care „super” ţine loc de răspuns, de părere şi de reacţie, fără ca emitentul lui să simtă nevoia altor cuvinte. Iată câteva exemple de asemenea minidialoguri: „Am luat bilete la film”. „Super!” Sau: „Diseară ieşim cu prietenii la un restaurant italienesc”. „Super!” Sau: „Finala Ligii Campionilor se joacă între Juventus şi Real Madrid”. „Super!”

Spuneam de asemenea că „super” a ajuns să joace în ultima vreme, mai cu seamă în presa tabloidă, rolul unui cârlig publicitar, al unui magnet care atrage atenţia unei părţi a publicului ca pe pilitura de fier. O răsfoire a ziarelor şi a revistelor de cancan ne pune sub ochi titluri (însoţite, desigur, de fotografii în general provocatoare) din categoria: „Uite-o pe fata lui X în ipostaze super-sexy”. Sau: „Iat-o pe superbunăciunea - un cuvânt apărut din mahalaua limbii - care s-a combinat cu miliardarul Y". Sau: „Imagini cu supermaşina manelistului Z”.

Cârligul publicitar e cu atât mai ascuţit cu cât „super” a ajuns să se combine cu o uimitoare varietate de cuvinte, fie ele româneşti sau preluate din engleză: supercomputer, superhit, supervilă, superiaht, superemoţii, superconcert, supertelenovelă, superserial, supermeci, pe lângă termenii intraţi mai puţin abuziv în limbă şi pe care-i putem folosi cu mai multă îndreptăţire: supernovă, supermarket, superfosfat, superproducţie etc. Apropo de acest ultim termen, e interesantă diferenţa dintre cuvintele „supraproducţie” şi „superproducţie”, unde primul cuvânt denumeşte „un film sau un spectacol realizat cu mijloace şi efecte de mare spectaculozitate”, iar al doilea o „producţie de mărfuri care depăşeşte necesităţile pieţei”.

În fine, ajungem şi la situaţia, menţionată de asemenea la început, în care „super” îşi pierde sensul iniţial. Cum se face acest lucru? Prin combinarea lui cu termeni cu care este incompatibil. Asta înseamnă că unii vorbitori uită că „super” are o conotaţie pozitivă, chiar superlativă, şi-l lipesc de cuvinte a căror conotaţie e pronunţat negativă. Rezultatul e o serie de cuvinte nefireşti şi greşit alcătuite, pe care e bine să le evităm şi pe care le exemplific aici după cum urmează:

„Primim acum câteva imagini needitate de la această supercatastrofă”.

Sau:

„Reporterii noştri se află la locul unde s-a petrecut superaccidentul”.

Sau:

„Superfoametea care ameninţă anumite zone ale Africii face zilnic sute de victime”.