Alertă de ninsori viscolite, unde se depune strat de zăpadă. ANM anunță vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a țării HARTĂ

Data actualizării: Data publicării:
un barbat merge prin viscol
FOTO: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, noi avertizări de vreme rea pentru jumătate din țară. La munte va ninge viscolit și se va depune strat nou de zăpadă, au anunțat meteorologii. Joi și vineri sunt în vigoare și coduri galben și portocaliu de ploi și vânt puternic, care vizează inclusiv Municipiul Bucureşti.

abagfba
Sursă: meteoromania.ro

Vremea va fi deosebit de rece până sâmbătă, în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 și 17 grade și minime între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, anunță ANM.

Joi, ploile se vor extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25...50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70...90 l/mp.

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă, spun meteorologii.

Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45...55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60...70 km/h.

Coduri galben și portocaliu de ploi

Joi și vineri e în vigoare o avertizare cod galben de ploi în vestul Munteniei și sudul Banatului. Cantitățile de apă vor fi de 25...35 l/mp și local de 40...50 l/mp.

Un cod portocaliu de ploi vizează și județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj. Aici se vor acumula cantități de apă de 50...70 l/mp.

Avertizări de vânt puternic

Pentru următoarele două zile, meteorologii au emis coduri galben și portocaliu de vânt puternic.

Vântul va prezenta intensificări în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și în sudul Moldovei cu viteze de 50...70 km/h.

Iar în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, în municipiul București și în zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări puternice și susținute cu rafale de 70...85 km/h.

Coduri galben și portocaliu de ninsori

În același interval, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă (10...20 cm), anunță ANM. 

Iar în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba și Sibiu, la altitudini de peste 1500 m, va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă de 30...40 cm.

Vremea în Capitală

Vremea în București va fi deosebit de rece în următoarele zile şi va ploua, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Începând de joi, cantităţile de apă vor fi de 10...20 l/mp, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală, ziua, de până la 50...55 km/h, iar seara şi noaptea de până la 70...75 km/h. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 4...6 grade.

Vineri, vremea se va menţine închisă, vântoasă şi deosebit de rece, va continua să plouă, însemnat cantitativ (25...40 l/mp). Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze de 70...75 km/h. Temperatura maximă va fi de 10...12 grade, iar cea minimă de 8...9 grade.

Sâmbătă, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar valorile termice vor creşte uşor. Temporar cerul va avea înnorări, iar în prima parte a zilei vor mai fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță