Au fost cele mai călduroase zile de 25 și 26 februarie. Director ANM: S-au înregistrat 22 de grade, dar iarna revine în 1 martie

Data actualizării: Data publicării:
ghiocei acoperiti de zapada
FOTO: Getty Images

De la temperaturile de peste 20 de grade din ultimele două zile, care au reprezentat cele mai ridicate valori pentru o zi de 25 și, respectiv, de 26 februarie, vremea va înregistra o schimbare radicală. În prima zi de martie, iarna va reveni însă, a declarat la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.

"Joi și vineri am avut recorduri la nivelurile maxime și minime. Vineri, la 17 stații meteo am avut cele mai ridicate valori din perspectiva minimelor pentru o zi de 26 februarie. Ieri, la zece stații meteo au fost cele mai ridicate valori ale temperaturilor maxime pentru o zi de 25 februarie.

Joi am avut 22 de grade Celsius la Vărădia de Mureș, iar la București au fost 19 grade, o valoare cu 11 grade mai mare peste cea normală la această dată.

Azi (vineri – n.r.) la ora 12.00 aveam deja 20 de grade la Târgoviște, Câmpina, Pătârlagele și Stei, 17 – 18 grade la București.

Acest sfârșit de săptămână va aduce vreme în răcire în cea mai mare parte a țării. La munte, la peste 1.500 de metri va ninge, iar vântul va sufla cu până la 90 de km pe oră.

Iarna revine pentru puțină vreme și chiar și pentru prima zi de martie.

Sunt diferențe mari de temperatură într-un timp foarte scurt. Tot sezonul de iarnă a fost caracterizat de aceste alternanțe de vreme foarte călduroasă urmată de intervale cu valori coborâte față de cele specifice perioadei.

De marți intrăm în încălzire treptată, când vom avea maxime de 11- 12 grade. Miercuri, valorile vor crește spre 15 - 17 grade Celsius spre finele săptămânii viitoare în cea mai mare parte a țării.", a explicat Elena Mateescu.

Directorul ANM a precizat că o analiză preliminară asupra iernii 2020 – 2021 arată că aceasta a fost a patra cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor climatologice din țara noastră.

Informare meteo de vânt puternic în toată țara, de sâmbătă până luni

Vremea intră într-un proces de răcire și va ridica probleme începând de sâmbătă până luni. Meteorologii anunță vânt puternic în toată țara și ninsori la munte.

În intervalul vineri ora 6:00 – sâmbătă ora 12:00 va fi în vigoare o informare meteo emisă vineri.

Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă, vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est și la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă în cea mai mare parte a țării.

Duminică (28 februarie) și luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice și în zona de munte.

Se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali se vor depăși 80...90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopții de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), și pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimți treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale, a comunicat ANM.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Ce pensie va primi fiul lui Ion Dolănescu în Costa Rica, după o viață petrecută peste hotare. Dragoș...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...