Adaptarea conceptuală și de idei a politicii externe românești, despre care am discutat în articolele precedente, trebuie să fie dublată de o preocupare pentru cei care înfăptuiesc zi de zi politica externă, respective de o regândire a politicii de personal la nivelul MAE.
Restructurarea personalului MAE
Reorganizarea MAE trebuie să includă o politică de personal coerentă, adoptată și urmată pe termen lung. Am aprecia că în momentul de față problema gestiunii personalului (chiar dacă nivelul lui de calificare este superior altor structuri din administrația centrală) reprezintă cea mai critică chestiune în ceea ce privește diplomația externă. Există pe de-o parte o lipsă de personal, iar pe de altă parte un sistem de acces greoi, o mentalitate prevalentă din epoca ceaușistă potrivit căreia e un privilegiu să lucrezi în MAE deși aceste lucruri s-au schimbat, dar un sistem de salarizare neatractiv și o incapacitate de a proiecta o carieră.
Dacă vorbim de palierul de reprezentare, de ambasadori și consuli generali, este nevoie de reașezarea mișcărilor pe o altă bază. Nu este posibil să existe ambasadori care trec din post în post de 20 de ani și care nu mai au niciun fel de legătură cu societatea românească și sunt desprinși de mult de pulsul României. Nu se poate să mergi de la Bruxelles la Londra, de la Londra la Jakarta și tot așa, timp de mai multe decenii, fără niciun fel de interval petrecut în țară.
În al doilea rând, vorbind despre acest palier, o mare greșeală care persistă a fost numirea tuturor ambasadorilor, și consulilor generali ulterior, în grupuri mari și integrale. Ea a început în anul de grație 2015 și s-a perpetuat în 2020, iar pentru Consulatele Generale în 2023 și 2024.
Ar trebui creat un alt sistem în care gradul de înnoire în corpul șefilor de misiuni să fie după principiul o treime pe an, tocmai pentru a lăsa o anumită flexibilitate, pentru a da orizonturi unor oameni și a evalua performanța altora aflați la post. (Nu se poate să schimbăm 40 de ambasadori și 42 de consuli generali într-un singur an). Așa cum este în practica altor diplomații, cei care doresc să ocupe o funcție de ambasador ar trebui să aleagă să-și exprime opțiunea cu cel puțin un an înainte și să parcurgă o perioadă de pregătire în acest sens.
O temă complicată, dar care trebuie tratată cu seriozitate, este aceea a echilibrului între personalul diplomatic și cei numiți politic. Ambasadorii politici sau cei numiți politic în funcții diplomatice pot reprezenta un input necesar pentru dinamizarea sistemului. Un procent de 10% din reprezentarea externă a României ar trebui să nu provină din corpul diplomatic, ci din mediul politic sau de business. În ceea ce privește reprezentarea diplomatică, credem că „ambasadori politici” ar trebui să fie acreditați numai fie în state cu rang de actor global, fie în state cu rang de actor global sau regional unde România are un interes strategic sau economic, fie în cazurile în care există conexiuni personale care ar servi statului român.
Pentru ambasadori ar trebui introdusă regula ca după un mandat, maxim două, să existe un minim de doi sau trei ani de reacomodare cu ministerul în centrala MAE și cu realitatea românească, înainte de a merge la alt post.
Mandatele ambasadorilor ar trebui să fie limitate la 4, maxim 5 ani. Posturile de ambasador ar trebui afișate cu un an înainte, doritorii putând să își exprime 2-3 opțiuni înainte de decizia finala a conducerii MAE, Guvernului și Președintelui.
Dar problema cea mai importantă rămâne a personalului de bază diplomatic și mai ales consular. România nu știe să găsească, din păcate, echilibre. MAE a oscilat între o permisivitate foarte mare a detașărilor din alte instituții și din sistemul privat, pe de-o parte și o mentalitate opacă, pe de altă parte, în care toate aceste detașări au fost considerate nediferențiat „imorale” și „în contradicție cu spiritul corpului diplomatic”.
MAE se confruntă cu un mare deficit de personal. Dar răspunsul ministerului la acest deficit de personal nu este unul rațional, ci unul rigid, cu concursuri aparent riguroase care pun accentul pe memorarea de pagini întregi, nu pe abilități, competențe sau experiență.
Primul pas ar fi de a revedea toate procedurile de admitere în MAE. Pot fi foarte bine angajați proaspăt absolvenți de facultate în urma unui concurs de un anumit tip, dar nu putem atrage un om de valoare dintr-o companie privată, spre exemplu, pe aceeași procedură.
În același timp, trebuie să vorbim despre nivelul de salarizare. Nivelul de salarizare a unui nou intrat prin concurs este echivalent cu salariul unui casier începător la un supermarket. Avem nevoie să creștem atractivitatea salarizării măcar la nivel de intrare, pentru că altfel un nou angajat în MAE nu poate efectiv trăi în București dacă nu are un suport financiar suplimentar din partea familiei.
În altă ordine de idei, trebuie creat un sistem flexibil în care examenul de admitere în minister este un pas, dar nu înseamnă automat intrarea în corpul diplomatic și consular. Putem institui o perioadă de probă de cinci ani în care cel admis lucrează în centrală, eventual are o misiune externă, apoi urmează integrarea în corpul diplomatic și consular cu drepturile aferente.
Privind lucrurile cu pragmatism și din punctul de vedere al eficienței, o măsură imediată pe care un ministru de externe ar putea să o ia ar fi să includă în corpul diplomatic și consular, pe baza unui ordin intern și după evaluarea făcută de o comisie pentru fiecare caz, a celor care au desfășurat serviciu în exterior în interesul României în condiții de performanță, dacă aceștia doresc. Aceasta se poate face în termen foarte rapid. Sunt oameni bine pregătiți în misiunile diplomatice care au fost inițial detașați de la alte instituții, dar care între timp au căpătat experiență diplomatică, au performat, doresc să continue în serviciul diplomatic și de care diplomația românească ar beneficia.
Din păcate, în multe cazuri, rotația posturilor și decizii care privesc viața diplomaților sunt luate ca un calcul birocratic și nu neapărat ținând cont de realități practice și de respectul pentru diplomați și familiile lor. Măsurile luate pentru stabilirea echilibrului dintre viața profesională și viața personală trebuie să aibă în vedere creșterea motivației, randamentului și eficienței activității. Spre exemplu, rotația posturilor ar putea să se facă în timpul verii, pentru ca diplomații să nu fie nevoiți să-și mute copiii la școli în mijlocul anului școlar și să aibă timp să se reajusteze, fie că vin, fie că pleacă de la post. De asemenea, ar trebui ajustată legislația pentru ca diplomații aflați la post să primească salarii, nu indemnizații ca în prezent, iar concediile pe durata postului să fie plătite în valută la fel ca în cazul oricărui salariu și nu în lei la echivalența posturilor din România.
Acestea sunt doar câteva propuneri pe baza observațiilor practice, dar nu sunt singurele. Riscul ca MAE să piardă sau să nu mai fie atractiv pentru oameni de valoare și pentru expertiză, concomitent cu „politizarea” posturilor din aparatul diplomatic și consular este unul real. Efectele unui asemenea fenomen vor avea consecințe grave deopotrivă pentru performanța României în politica externă și pentru percepția internă asupra diplomației românești.
