Oricât te-ai uita la harta Ucrainei cotropite de Rusia, privirea îți revine invariabil asupra unui nod strategic care pare să concentreze toate axele și punctele de presiune: Melitopol. Unul dintre principalele motive pentru care Vladimir Putin a lansat războiul de agresiune din Ucraina a fost capturarea coridorului terestru din regiunile Herson și Zaporojie, coridor care leagă Crimeea de continent. În lipsa acestuia, peninsula anexată ilegal de regimul Putin rămâne cronic subdezvoltată, slab aprovizionată, irelevantă turistic, vulnerabilă agricol, izolată militar (iar Sevastopol este un centru naval esențial pentru ruși) și, pe cale de consecință, tinde să devină tot mai ostilă față de Kremlin și chiar predispusă la rebeliune.
Iar cheia drumului dinspre Moscova spre Simferopol și Sevastopol se găsește în Orașul Mierii, la Melitopol. De aici, următorul salt strategic pentru eliberarea Ucrainei este portul Berdiansk și, spre nord-est, Mariupolul, cu marea sa valoare simbolică pentru Ucraina și pentru toată lumea civilizată.
Din momentul în care defensiva rusă s-a prăbușit în sud și Ucraina a revenit în Herson, a devenit evident că epicentrul luptei ucrainene pentru eliberare este Herson-Melitopol-Berdiansk; această rută – care ajunge la Azov – taie în două trupele de invazie ale Rusiei, separând grupul din Doneţk şi Lugansk de cel din Herson și Crimeea – marele coșmar al agresorului de la Kremlin.
Reconquista din Zaporojie (Melitopol-Berdiansk) ar fi favorizată de starea de paralizie în care a intrat flota rusă din Marea Neagră din momentul în care s-a dovedit că e nepregătită pentru lovituri asimetrice realizate cu drone și plute ghidate de la distanță. Ar fi favorizată, de asemenea, de distanța mai mare dintre Melitopol și bazele de artilierie de pe vechiul teritoriu rus, distanță care face Doneţkul mai ușor de apărat pentru armata lui Putin.
Ar fi favorizată, în plus, de mai buna pregătire a militarilor ucraineni pentru iarnă – gerul de ianuarie va fi crâncen la confluența dintre curenții Azovului și cei ai Niprului, iar intendența rusă e prea haotică pentru a asigura constant haine și încălțăminte adecvate pentru tranșeele înghețate; or, în lipsa echipamentului călduros, militarii ruși nu vor putea rezista izolați, în câmp, ci vor avea tendința de a se grupa în jurul surselor de căldură, devenind ușor de localizat și lovit.
Faptul că știm că axa strategică a luptei pentru eliberarea Ucrainei este Herson-Melitopol-Berdiansk nu înseamnă însă că Zelenski se va grăbi cu o contraofensivă în zonă; nu înseamnă nici măcar că aici se va ivi breșa decisivă. Ca și în șah – când te concentrezi asupra unei axe strategice de înaintare și începi să miști piese îndepărtate pentru a o consolida – se poate întâmpa ca adversarul, care știe la rândul lui ce te interesează cu adevărat, să comită o eroare decisivă pe o direcție secundară, care să se transforme brusc în noua axă centrală a ofensivei. În următoarea perioadă, cu ochii pe Melitopol, armata ucraineană va fanda probabil atât către Herson-Crimeea, în sud, cât și către Doneţk-Lugansk, în nord – iar dacă o breșă majoră se conturează aici, se va grăbi să profite de ea, indiferent cât de important strategic rămâne centrul în teorie. Evitarea de către ucraineni a unei confruntări decisive în Zaporojie are un singur avantaj evident: menajarea centralei atomice din Energodar, care ar putea fi folosită de Putin ca țintă disperată pentru sabotaje în cazul unei prăbușiri regionale (e suficient să îl auzi o clipă vorbind pe Serghei Surovikin, comandantul trupelor de invazie ale Rusiei, ca să înțelegi că nu s-ar da înapoi de la nimic pentru a-și păstra poziția).
Totuși, până la a ajunge la acest moment, varianta cea mai simplă pentru Putin rămâne încercarea de a dovedi că păstrează încă inițiativa strategică și, mai ales, de a împinge punctul de greutate al războiului spre nord-est, cât mai departe de fragila sa stăpânire din Crimeea și aproape de bazele ruse de tragere, decolare și aprovizionare de la granița anterioară invaziei.
Acest efort disperat al lui Vladimir Putin, Evgheni Prigojin și Serghei Surovikin se concentreză în jurul orașului Bahmut. Pentru a proteja Crimeea, Surovikin încearcă să atragă cât mai multe unități ucrainene aici, în Donețk, în vreme ce Prigojin – acest noul Rasputin de la care va veni probabil căderea noului țar – vrea să arate că mercenarii Wagner sunt cel mai valoros asset militar al Kremlinului. Pentru că Prigojin e dispus să sacrifice sute de deținuți de drept comun pe zi în jurul Bahmutului, Zelenski e obligat să aducă în zonă trupe experimentate din Herson, amânând astfel contraofensiva din Zaporojie.
Totuși, obiectivul e prost ales, orașul bucurându-se de fortificația naturală oferită de un râu, lucru care forțează rușii la o manevră de încercuire pe zeci de kilometri, în câmp deschis. O astfel de manevră este irațională pentru o armată modernă, mai ales iarna; pe astfel de spații nu înaintezi la baionetă, ca în 1917, ci printr-o acțiune rapidă de blindate și aviație – lucru pe care Rusia nu îl mai poate însă face.
Din acest motiv, pare mai probabil ca Bahmutul să fie în primul rând un trofeu propagandistic pentru Moscova și un mod de a trage de timp pentru a reașeza apărarea din Herson. Dincolo de Bahmut, țintele armatei ruse sunt centrele logistice din Kramatorsk și Sloviansk, în vreme ce ucrainenii ar putea înainta spre Svatove și Kreminna.
Justifică ele – ca valoare strategică – încleștarea din Bahmut? Doar în mică măsură – mai ales din perspectivă rusă; chiar și dacă se retrage de aici, armata ucraineană a câștigat timp esențial pentru a se fortifica în Kramatorsk și Sloviansk; pe de altă parte, dacă eliberează Svatove și Kreminna, ucrainenii nu fac decât să complice posibilitatea rușilor de a se deplasa spre Zaporojie, care rămâne centrul de greutate al confruntării.
Dar și punctul de presiune de la Stalingrad s-a format contextual, printr-o acumulare de propagandă, geografie și logistică. Dacă Bahmut va fi Stalingradul lui Putin, va fi un Stalingrad pe dos, pentru că acum el reprezintă forța agresoare și cel care se face vinovat de crime de război care nu vor fi uitate niciodată. Cheia se află însă în mâna lui Zelenski, care poate face sau nu din Bahmut, în funcție de mize strategice mai mari, un obiectiv de tip „pe aici nu se trece”.
Indiferent dacă Rusia va putea susține ritmul atacurilor furibunde din jurul Bahmutului sau se va confrunta cu rebeliuni și dezertări, e limpede că miza majoră a iernii ucrainene rămâne consolidarea pozițiilor pentru eliberarea Melitopolului. Acest lung coșmar al neocolonialismului putinist a început cu Crimeea și, cumva, se va sfârși prin incapacitatea de a păstra acest obiectiv zero al agresiunii.
